19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProbleme cu personalul TESA la CEO - vor dispărea peste 100 de posturi de șefi

Probleme cu personalul TESA la CEO – vor dispărea peste 100 de posturi de șefi

Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia susține că sunt probleme majore legat de personalul administrativ. Acesta nu a suferit niciun fel de modificare în ultimii ani. Complexul Energetic Oltenia a redus progresiv numărul de salariați în ultimii ani. Astfel, de la peste 12.000 de mineri și energeticieni și personal administrativ s-a ajuns în momentul de față la 9.000 de angajați. Au părăsit compania mai mult angajați din producție, specialiști cu zeci de ani de experiență.

Au rămas în schimb foarte mulți funcționari, cu toate că schema de personal ar fi trebuit să fie redusă proporțional. Dacă nu prin plecarea celor în exces în rândul personalului TESA, măcar prin redistribuirea în producție a celor care mai au și alte calificări. Este cunoscut faptul că de-a lungul anilor, unii muncitori din producție au promovat pe posturi în administrație, în baza studiilor pe care le-au absolvit între timp. Astfel, acum ar putea reveni în producție pentru a nu rămâne fără locuri de muncă. De altfel, la nivelul Complexului Energetic Oltenia se tot încearcă reducerea numărului de șefi.

Dispar peste 100 de posturi de șefi de birou și de departament

Obiectivul este ca 100 de șefi de birou și de departament să treacă pe posturi de execuție pentru că nu mai au în subordine numărul necesar de funcționari. Posturile vor fi eliminate din organigramă până la finalul acestei primăveri. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” din cadrul Termocentralei Rovinari, este de părere că personalul TESA este în exces și trebuie redus proporțional cu numărul angajaților care au mai rămas.

„Am fost peste 12.000 de salariați și numărul s-a tot redus. Ori de la TESA nu a plecat nimeni. A rămas la fel, de fapt procentul TESA din total salariați a crescut. Nu se poate să continue această situație, mai ales că pensionările și ieșirile din sistem continuă. Trebuie găsite soluții pentru a rezolva această problemă pentru se consumă fonduri însemnate cu plata salariilor mari ale unora dintre șefii care au rămas fără subalternii necesari. TESA a rămas neatins”, a declarat Manu Tomescu, lider de sindicat în cadrul Termocentralei de la Rovinari. Este de amintit că și Planul de restructurare prevede reducerea progresivă a numărului de salariați. Vor rămâne 4.700 de angajați în 2026 și 3.500 în 2030.

Ultimele negocieri pentru Contractul Colectiv de Muncă de la CEO

Se reiau negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia. Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia au programată săptămâna aceasta o nouă ședință la sediul Sucursalei Miniere. Pe ordinea de zi se află ultimele capitol ale Contractului. Acestea vizează în principal includerea unor sporuri în salariul de bază.

De asemenea, încă nu s-a discutat despre cel mai important capitol. Acesta vizează majorările de salarii pentru mineri și energeticieni. Problema este că în fundul de salarii este prevăzută o creștere de venituri de sub 6%. De asemenea, Bugetul de Venituri și Cheltuieli a fost deja aprobat. Nu se știe exact în ce condiții vor mai putea fi negociate majorări salariale, având în vedere faptul că Guvernul a aprobat săptămâna Bugetul. Trebuie identificate sursele de finanțare și modalitatea prin care va putea fi suplimentat fondul de salarii. 

Citește și: Semnatarii petiției pentru redeschiderea Transalpinei sunt gorjeni, doljeni și bucureșteni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS