17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAmenzi de 600.000 de lei aplicate de Protecția Consumatorilor în Gorj

Amenzi de 600.000 de lei aplicate de Protecția Consumatorilor în Gorj

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj a desfășurat, de la începutul anului și până ieri, acțiuni de verificare a modului în care operatorii economici respectă legislația în vigoare referitoare la protecția consumatorilor, în conformitate cu tematicile de control stabilite la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu cele proprii, dar și ca urmare a cercetării petițiilor primite de la consumatori.

Astfel, în această perioadă au fost efectuate 103 acțiuni de control, iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancțiuni: 92 amenzi contravenționale, în valoare totală de 597.500 lei, 48 avertismente și oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 25 098 lei.

Principalele nereguli

Principalele nereguli constatate în timpul controalelor, au fost:

• practici comerciale înșelătoare, respectiv constatarea unor diferențe între prețurile afișate la raft și casa de marcat;

• nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru diverse produse alimentare;

• comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice;

•deficiențe privind informarea consumatorilor;

•produse cosmetice neconforme;

•comercializare de jucării periculoase, ce pot pune în pericol sănătatea consumatorilor;

•comercializarea de produse electrice neconforme;

•produse alimentare cu data durabilității minimale depășită;

•legume și fructe cu modificări organoleptice de alterare.

Citeşte şi: Ajutoare pentru copiii instituționalizați din Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS