10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Spitalul Județean a scos la concurs trei posturi de medic la ATI

Gorj: Spitalul Județean a scos la concurs trei posturi de medic la ATI

Secția ATI II din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu are nevoie urgentă de medici specialiști. Conducerea unității medicale a scos la concurs trei posturi care sunt vacante în momentul de față. Sunt disponibile trei posturi cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea Anestezie, Terapie Intensivă la Secția ATI II.

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante va avea loc la sediul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Până în data de 14 februarie se pot depune dosarele de către candidații care îndeplinesc toate condițiile din anunțul publicat pe siteul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Până în data de 16 februarie va fi realizată selecția de dosare. Proba scrisă este programată pe 21 februarie. Aceasta va fi probă eliminatorie. În data de 26 februarie va avea loc proba clinică. Pe 29 februarie vor fi afișate rezultatele finale la concursul pentru ocuparea celor trei posturi de medic ATI.

Spitalul angajează și alți medici specialiști

Totodată, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va scoate la concurs, în următoarea perioadă, 31 de posturi de medic, 14 posturi de asistenți medicali și infirmieri, un post de farmacist și 10 alte posturi (consilier juridic, muncitori, registratori medicali, îngrijitori curățenie etc).

Toate aceste posturi au fost aprobate anul acesta și au fost solicitate prin Memorandumul din august 2023. Primele anunțuri de angajare au fost deja publicate pe site-ul unității sanitare. Au fost scoase la concurs:

  • două posturi de medic specialist, specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice,
  • un post de medic specialist oncolog,
  • un post de medic rezident ultimul an – specialitatea cardiologie,
  • trei posturi medic specialist specialitatea cardiologie.

Candidații pot depune dosarele până pe data de 6 februarie 2024.

Încep concursurile

Potrivit calendarului de desfășurare a concursului de ocupare a celor două posturi vacante de medic diabetolog, proba scrisă va avea loc pe data de 15 februarie 2024, proba clinică pe 20 februarie 2024, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe data de 23 februarie 2024.

Candidații care se vor înscrie la concursul de ocupare a posturilor vacante de medic cardiolog vor susține proba scrisă în data de 20 februarie 2024, proba practică pe 23 februarie 2024, iar pe 28 februarie 2024 vor fi afișate rezultatele finale. Proba scrisă a concursului de ocupare a postului vacant de medic specialist oncolog va avea loc pe data de 14 februarie 2024, proba clinică pe 19 februarie 2024, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 22 februarie 2024.

Serviciul Resurse Umane al spitalului a demarat procedurile de organizare a tuturor concursurilor de ocupare a posturilor vacante de medic aprobate prin Memorandum. În momentul în care vor fi stabilite comisiile de concurs și toate procedurile vor fi îndeplinite, anunțurile de angajare vor fi publicate pe site-ul unității.

Citește și: Peste 700 de sancțiuni contravenționale, aplicate de polițiștii gorjeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS