22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNegocierile pentru salarii de la CEO, la mâna magistraților gorjeni

Negocierile pentru salarii de la CEO, la mâna magistraților gorjeni

Reprezentativitatea sindicală a fost lăsată pe ultima sută de metri la Complexul Energetic Oltenia. Negocierile pentru salarii de la CEO sunt la mâna magistraților gorjeni.

Sindicatele au așteptat până în ultimul moment să obțină decizii de la instanța de judecată.

Astfel, s-a ajuns la situația în premieră ca niciuna dintre federațiile sindicale considerate reprezentative ca număr de membri să nu îndeplinească toate condițiile legale pentru a putea participa la negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă. Cu toate acestea, legislația specifică a fost modificată în urmă cu aproape doi ani de zile.

Teoretic, liderii celor patru federații reprezentative aveau timp să obțină de la instanță decizii favorabile, în baza documentelor cu privire la numărul de membri, raportat la numărul total de salariați. S-a așteptat până la finalul anului trecut, când au fost deschise dosare la instanțele de judecată. La Complexul Energetic Oltenia sunt patru federații considerate reprezentative și care au semnat actualul Contract Colectiv de Muncă.

Acestea sunt:

  • Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers,
  • Federația Națională Mine Energie,
  • Federația Sindicală „Energetica”,
  • Sindicatul Național Petrom.

Noua legislație acordă reprezentativitate organizațiilor care au 35% din numărul total de salariați. Teoretic, doar Federația „Univers” și Federația Națională Mine Energie dețin un număr suficient de membri pentru a le fi recunoscută reprezentativitatea din partea instanței de judecată. Erau la un pas să obțină decizii definitive, însă în urma unor scandaluri s-au contestat reciproc. Deciziile definitive cu privire la reprezentativitate trebuie să fie prezentate însă administrației Complexului Energetic Oltenia la ședința din data de 9 februarie, când va avea loc o ședință a Comisiei de Negociere pentru viitorul Contract Colectiv de Muncă. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, nu se știe care vor fi cei 15 sindicaliști care vor face parte din Comisia de Negociere a CCM.

Judecarea apelului stabilită chiar în ziua ședinței

Nimeni nu știe de ce federațiile care au împreună peste 8.000 din cei peste 9.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia s-au contestat în instanță și pun în pericol negocierile pentru viitorul Contract Colectiv de Muncă de la CEO. Cert este că Federația „Univers” a depus pe 26 ianuarie un apel la decizia prin care FNME a obținut reprezentativitatea la instanță. Nu se știe când va fi termenul pentru judecarea apelului. Și un membru al FNME a contestat decizia prin care Federația Univers a obținut reprezentativitatea. Termenul a fost stabilit pentru luna martie.

Federația „Univers” a solicitat preschimbarea termenului. Interesant este că magistrații au mutat judecarea apelului din luna martie chiar pe 9 februarie, ziua ședinței Comisiei de Negociere de la CEO, când trebuie prezentate Directoratului Complexului deciziile definitive de la instanță.

Nou termen pe 9 februarie

„Prin cererea adresă Tribunalului Gorj, la data de 01.02.2024, petenta Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” a solicitat preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 05.03.2024 şi fixarea unui nou termen de judecată mai scurt, având în vedere caracterul urgent al cererii dar şi faptul că, începând cu data de 09.02.2024 se va derula procedura de începere a negocierilor colective în conformitate cu prevederile privind dialogul social, ca urmare a expirării perioadei de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Muncă al Societăţii CEO.

A mai menţionat că în componenţa dosarului de reprezentare la negociere trebuie depusă şi copia hotărârii judecătoreşti definitive de constatare a reprezentivităţii federaţiei sindicale la nivel de unitate, respectiv sentinţa civilă din 21.112023 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, ce va rămâne definitivă după soluţionarea cererii de apel…Admite cererea de preschimbare termen formulată de către petenta Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers”.

Fixează termen pentru soluţionarea apelului la data de 09.02.2024, ora 12:30 pentru când se citează părţile, apelantul cu menţiunea de a timbra”, conform Tribunalului Gorj.

Citește și: Cheltuielile cu tratamentele anticancer cresc de la an la an cu 20% la Spitalul Județean Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS