15.6 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNemulțumiri la Salvamont față de noua Lege a pensiilor

Nemulțumiri la Salvamont față de noua Lege a pensiilor

Conducerea Salvamont România este nemulțumită de respingerea amendamentului din proiectul privind Legea pensiilor cu privire la încadrarea în condiții deosebite de muncă a persoanelor/salvatori montani sau speologi care desfășoară activitate operativă.

În urma discuției purtate cu reprezentanții celor 42 de servicii publice județene și locale Salvamont, instituția transmite un comunicat referitor la condițiile grele în care lucrează salvatorii montani.

„Înțelegem că negocierile anterioare cu Comisia Europeană nu mai permit încadrarea de noi profesii în rândul celor cu condiții deosebite de muncă, dar această măsură menține o foarte mare inechitate între personalul încadrat în cadrul serviciilor de urgență, toți desfășurând o activitate în condiții grele de lucru, efort fizic, încărcare psihică și riscuri asociate mediului natural, dar numai o parte fiind beneficiari ai acestui tip de încadrări în condiții deosebite de muncă;

Vom rămâne solidari cu toate instituțiile din sistemul de urgență

Conștienți că înaintarea în vârstă și activitatea in condițiile deosebite de muncă impuse de mediul montan, și pentru care nu există soluții practice de îmbunătățire vor duce inevitabil, la uzura prematură fizică și psihică a capacității de intervenție a personalului operativ, vom rămâne solidari cu toate instituțiile din sistemul de urgență care se simt nedreptățite și le vom susține în toate demersurile pe care le vor iniția pentru soluționarea acestei inechități sociale;

Indiferent cât vor dura și în ce mod se vor desfășura aceste demersuri, dăm toate asigurările necesare că vom încerca să menținem activitatea noastră la cel mai înalt nivel, astfel încât să răspundem cu profesionalism la toate apelurile de urgență, să nu înșelăm așteptările celor care au neșansa să se accidenteze pe munte și a căror speranță de salvare poate veni doar din partea Salvamont;

De asemenea, nu vom putea să nu răspundem pozitiv efortului făcut de conducerea Consiliilor județene și a primăriilor, cei care ne sunt întotdeauna alături și care au reușit să ne asigure un mod funcțional de organizare și o susținere financiară și materială corespunzătoare, elemente care ne-au permis să devenim o structură de salvare de elită, care abordează toate extremele intervențiilor de urgență impuse de ostilitatea medului montan și subteran speologic, fapt ce asigură activității de salvare montană și speologică un caracter de unicitate care nu se mai regăsește în legislația sau în activitatea nici unei alte instituții publice sau private;

Serviciile Salvamont abordează în activitatea lor domenii cu caracter de unicitate

Cu un număr actual de cca. 280 de salvatori montani angajați, a căror încadrare în condiții deosebite de muncă ar însemna un efort financiar insignifiant, Serviciile Salvamont abordează în activitatea lor domenii cu caracter de unicitate în sistemul de urgență: salvare montană și speologică, salvări subacvatice din mediul speleal speologic, salvări acvatice din canioane, râuri și lacuri de munte, salvări cu elicopterul, salvări din avalanșă, căutare – salvare cu drone și analiză imagini cu ajutorul inteligenței artificiale, etc;

Mulțumim tuturor membrilor Camerei Deputaților, absolut din toate partidele politice, care ne-au fost alături și au susținut acest demers și care au înțeles că mai presus de doctrina politică, viața celui accidentat, a salvatorului și asigurarea unor servicii de un înalt nivel profesional, bazate nu numai pe cunoștințele profesionale, ci și pe capacitatea fizică și psihică a salvatorului, sunt elementele care fac diferența între o acțiune ratată și una de succes.”, conform comunicatului semnat de Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România și directorul Salvamont Gorj.

Citeşte şi: Proteste în AJOFM Gorj și DSP Gorj. Angajații cer condiții de muncă mai bune și majorări salariale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS