13.7 C
Craiova
sâmbătă, 25 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAproape 1.900 de angajați ai CEO au depus cereri de pensionare

Aproape 1.900 de angajați ai CEO au depus cereri de pensionare

Aproape 1.900 de mineri și energeticieni din Complexul Energetic Oltenia au depus în ultimele 6 luni cereri de pensionare. Dosarele au avut în vedere Legea 197 din 2021. Ambele au în vedere reducerea vârstei de pensionare cu până la 13 ani, dacă salariații au lucrat în condiții speciale de muncă și numai în producție. Conform reprezentanților Casei Județene de Pensii Gorj, până în momentul de față au fost depuse 1.870 de cereri de pensionare de la Complexul Energetic Oltenia, în baza Legii 197.

Dintre acestea au fost soluționate 1.797 de dosare. De asemenea, au fost depuse 6.146 de cereri de recalculare a pensiei în baza Legii 197. Din total au fost soluționate 4.397 de solicitări. Casa Județeană de Pensii Gorj continuă să înregistreze cereri de pensionare sau de recalculare a pensiilor în baza Legii 197 din 2021

Sute de contestații la instanțe

Pe de altă parte, sunt înregistrate sute de procese pentru pensionările de la Complexul Energetic Oltenia. Sunt trei categorii de dosare pe rolul instanțelor de judecată din Gorj și din regiune provenite de la angajați din Complexul Energetic Oltenia sau pensionari proveniți de la compania energetică.

O primă categorie este a celor care au ieșit la pensie, însă nu au fost mulțumiți de cuantumul pensiei. A doua categorie este a celor care erau pensionari și a solicitat recalcularea pensiilor în baza Legii 197 din 2021. A treia categorie este a angajaților care au depus dosare în vederea pensionării, însă nu au avut câștig de cauză. Astfel, au contestat în instanță deciziile de respingere.

Peste 200 de cazuri monitorizate

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, a declarat că numai organizația pe care o conduce monitorizeză peste 200 de cazuri de salariați cărora le-a fost respins dreptul la pensionare în baza Legii 197 și a Legii 74. „Sunt peste 200 de angajați care nu pot să iasă la pensie. Este vorba de cazurile pe care le monitorizăm noi, prin Federația Națională a Muncii. Au dat în judecată Casa Județeană de Pensii.

Sunt contestate acele decizii de respingere. Ei nu totalizează 25 de ani vechime în specialitate, pentru că au lucrat o parte în subteran și altă parte la suprafață. Nu pot cumula grupele. Dar au activat în același domeniu de activitate și în producție. În mod normal trebuie să le recunoască toată activitatea și toți anii lucrați în minerit în general, nu contează sectorul. Nu se întâmplă acest lucru și s-a ajuns la respingerea dosarelor de pensionare și la procese în instanță”, a declarat Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii.

Citeşte şi: Funcționarii din AJOFM Gorj cer majorarea salariilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS