30.9 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFestival de teatru pentru amatori lângă Mănăstirea Polovragi

Festival de teatru pentru amatori lângă Mănăstirea Polovragi

Un festival de teatru dedicat trupelor de actori amatori va avea loc săptămâna aceasta la Polovragi, în județul Gorj.

Astfel, în perioada 15-17 septembrie, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Polovragi, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, invită publicul iubitor de teatru la cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru pentru Amatori „Vatra”.

Festivalul va reuni 6 trupe de teatru amator din țară și din străinătate. Peste 63 de copii si adolescenți talentați vor juca pe scena din Poiana Mănăstirii Polovragi. Din Cluj, trupa concurentă va fi „Jar Art”, din Vâlcea va participa trupa „Leira”, din Sibiu Trupa de Teatru „Noi și …Atât”, Botoșani – Trupa Mare, din Polovragi – trupa Vatra Dacică, iar din Torino va fi prezent grupul „Vatra”.

Programul manifestărilor

Concursul „Vatra” se va desfășura timp de trei zile. Vineri, 15 septembrie, de la ora 18:00 va avea loc festivitatea de deschidere a festivalului, prin prezentarea unor piese de teatru religios de către trupa Vatra Dacică din Polovragi. Sâmbătă este programat concursul, iar duminică va avea loc festivitatea de premiere, precum și prezentarea unei piese de teatru antic de către trupa Vatra Dacică din Polovragi.

Spectacolele vor fi evaluate de un juriu profesionist, care, prin valoare și competență, vor garanta corectitudinea clasamentului, după următoarele criterii: interpretare, regie, scenografie și costume, mișcare scenică, impresie artistică, originalitate, transmitere a mesajului. Invitatul special al acestei ediții este actorul și regizorul român cu o carieră de succes în SUA – Eugene Buică. Scopul festivalului este de a susține și de a promova teatrul pentru amatori din România, ca formă de manifestare artistică, mijloc de formare şi dezvoltare personală.

Cine este Eugene Buică

Eugene Buică s-a născut la București, dar la vârsta de 10 ani a plecat impreună cu familia în New York. După ce a absolvit Universitatea din Pennsylvania, a urmat cursuri la The Neighborhood Playhouse din N.Y.C., unde a studiat actoria cu legendarul Sanford Meisner. Ca actor, Eugene Buică a apărut în peste 50 de piese de teatru, filme, emisiuni de televiziune și reclame. Printre aparițiile notabile pe scenă se numără The Sound of Music pe Broadway, Coriolanus la Teatrul McCarter din Princeton, și The Swan la Lincoln Center din Manhattan.

Printre filmele realizate se numără Glass Necktie, The Group, Merchants of Venus, Float și, cel mai recent, Jolt cu Kate Beckingsale.

Printre rolurile de televiziune se numără ER, Goode Behavior, Days of Our Lives și Becker. Din 2000 până în 2019, Eugene Buică a fost directorul artistic și fondatorul The Acting Corps, un conservator de actorie din Los Angeles care a deservit publicul american și internațional. În calitate de scenarist, Eugene Buică a început în domeniul trailerului de film, scriind trailere pentru Legally Blonde și Jurassic Park III.

Pentru scenă, a scris piesa de teatru aclamată de critică „Parachute”, numeroase scurtmetraje și a dezvoltat un lungmetraj pentru Japonia numit Holly Wudo.

Citeşte şi: Ministerul Educației: Bursele școlare pentru septembrie și octombrie, plătite abia peste două luni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS