15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSe complică ancheta în care este vizată șefa Postului de Poliție din Negomir

Se complică ancheta în care este vizată șefa Postului de Poliție din Negomir

Se complică ancheta în care este vizată șefa Postului de Poliție din Negomir. IPJ Gorj vine cu precizări în legătură cu dosarul care vizează agresarea unei agente de poliție din Negomir de către doi colegi.

IPJ Gorj susține că este vizată șefa Postului de Poliție din Negomir. Aceasta ar fi refuzat să predea telefonul mobil solicitat de colegii săi, în cadrul unei anchete. Aparatul ar fi fost distrus, iar agenta de poliție s-a prezentat la spital.

„Pe 26 aprilie, polițiștii din Rovinari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere de către un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Fărcășești. Agentul, aflându-se în timpul liber, ar fi participat la un eveniment privat, la o cabană din stațiunea Rânca, în noaptea de 12 spre 13 martie. Pe fondul consumului de alcool, acesta și-ar fi agresat fizic soția și ar fi distrus o ușă.
Actul de sesizare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, fiind constituit dosar penal.

Polițiștii au audiat șefa de post în cadrul Postului de Poliție Negomir în calitate de martor

Pe 28 aprilie, polițiștii din cadrul Compartimentului Control Intern s-au deplasat la sediul Poliției Rovinari. Aceştia au efectuat activități în cadrul dosarului penal. Aceştia s-au deplasat în baza unei delegări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Polițiștii au procedat la audierea unei colege, șefă de post în cadrul Postului de Poliție Negomir, în calitate de martor. De asemenea, aceștia i-au prezentat o ordonanță de ridicare a telefonului mobil al polițistei. Aceasta însă a refuzat să-l predea și l-a distrus.

Ulterior, pe 29 aprilie, personalul medical din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu a sesizat Poliția Târgu Jiu, cu privire la faptul că la UPU s-a prezentat polițista respectivă. Aceasta a declarat că, în ziua precedentă, ar fi fost victima unei agresiuni fizice. Ea a acuzat dureri la nivelul membrelor superioare.
Rezultatul verificărilor a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și pentru a dispune conform competențelor”, potrivit IPJ Gorj.

Citeşte şi: Tinerii din Gorj, recrutați pentru posturi de soldați profesioniști

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS