10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentInspectorul DSVSA Gorj, care a lovit mortal o femeie pe o trecere de pietoni, condamnat la închisoare

Inspectorul DSVSA Gorj, care a lovit mortal o femeie pe o trecere de pietoni, condamnat la închisoare

Iulius Cristinel Lupulescu, inspectorul DSVSA care, în urmă cu un an, a ucis o femeie pe trecerea de pietoni din fața Prefecturii Gorj și l-a rănit grav pe soțul acesteia, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Judecătoria Târgu Jiu a dispus condamnarea la închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar pedeapsa rezultantă a fost de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenţie. Din pedeapsa aplicată i-a fost dedusă durata reținerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, respectiv 6 luni.

Inspectorul DSVSA Gorj este obligat, de prima instanță, să achite familiei femeii decedate 60.000 de lei

Inspectorul DSVSA Gorj este obligat, de prima instanță, să achite familiei femeii decedate 60.000 de lei reprezentând daune morale şi, cumulate, în jur de 15.000 de lei daune materiale. De asemenea, angajatul DSVSA a fost obligat să plătească 7.400 de lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu internare persoanei vătămate în accident, adică a soțului femeii decedate. Accidentul rutier s-a produs în urmă cu un an.

Iulius Cristinel Lupulescu, inspector în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat-o, mortal, pe Mariana Bocea, în vârstă de 57 de ani, și l-a rănit grav pe soțul acesteia, Alexandru Bocea, chiar pe trecerea de pietoni din fața Prefecturii Gorj.

„Din cercetările efectuate, a reieșit că un bărbat, de 47 de ani, din Municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Constantin Brâncuși, din direcția străzii Tudor Vladimirescu către Piața Centrală, ar fi acroșat un bărbat, de 52 de ani și o femeie, de 57 de ani, ambii din Municipiul Târgu Jiu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar femeii i-a fost acordat primul ajutor, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se decesul acesteia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat”, conform IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS