10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMcDonald's negociază deschiderea unui restaurant la Târgu Jiu

McDonald’s negociază deschiderea unui restaurant la Târgu Jiu

După un deceniu de la primele discuții cu autoritățile locale, compania McDonald’s a anunțat la Târgu Jiu că va deschide un restaurant.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că unitatea de alimentație publică va funcționa în apropierea mall-ului din municipiu, în zona de sud a orașului. Compania internațională amintită nu are deschis vreun restaurant în județul Gorj. „Una dintre cele mai dese întrebări pe care le primesc, atât în mediul online, cât și direct, chiar și pe stradă, este „când vom avea McDonald’s la Târgu Jiu?”
Ei bine, pentru toți acești tineri (și nu numai), am o veste bună: au fost depuse cererile pentru obținerea documentației necesare amenajării restaurantului care va fi situat în apropierea mall-ului.
Cu această ocazie, scapă de corvoadă și foarte mulți părinți nevoiți să parcurgă distanțe mari către alte orașe care dețin astfel de restaurante. Vorbim, totuși, de un brand internațional foarte cunoscut și foarte căutat.

În urmă cu câteva zile, reprezentanții societății au fost la Târgu Jiu pentru a analiza care este cel mai bun spațiu, au luat o hotărâre și acum fac demersurile necesare pentru concretizarea investiției.
Trebuie să recunosc că, pentru o perioadă, am analizat situația cu atenție. Există, fără urme de îndoială, un număr însemnat de persoane care își doresc un restaurant McDonald’s la Târgu Jiu, la fel cum există și oameni care se dedică și promovează un alt stil de viață și, prin urmare, părerile vor fi împărțite”, conform unui anunț al primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS