16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjJandarmii montani gorjeni, în drumeție alături de copii sportivi la Rânca

Jandarmii montani gorjeni, în drumeție alături de copii sportivi la Rânca

Jandarmii montani gorjeni au participat la o activitate organizată pentru copiii sportivi din cadrul Clubului Budo Kan Karate Târgu Jiu, aflați într-un stagiu de pregătire în zona montană Rânca.

Jandarmii montani împreună cu antrenorii și cei 50 de copii cu vârste între 4 și 21 de ani din cadrul clubului au parcurs o drumeție pe un traseu montan. Jandarmii montani au prezentat o parte din materialele utilizate în misiuni, un ATV și o mașină de teren Dacia Duster, cum se realizează o lansare în ravenă și recuperarea cu ajutorul dispozitivului palan, ce materiale minime trebuie să aibă la ei în drumeții, recomandări cu privire siguranța personală în zona montană, orientarea în teren, cum să procedeze dacă întâlnesc un animal sălbatic și despre cum pot solicita sprijinul dacă au nevoie de ajutor specializat.

„După parcurgerea traseului montan și după ce i-am provocat la un concurs de tras cu putere coarda de alpinism, care s-a încheiat cu râsete și voie bună, pentru modul cum s-au comportat pe timpul excursiei, le-am oferit stegulețe, legitimații de jandarm junior, insigne și bomboane, interacțiunea fiind benefică tuturor participanților.
Totodată, le-am explicat cum să evite situațiile conflictuale, care sunt modalitățile de reacție la acestea, măsuri de siguranță personală atunci când se află în diferite situații neînsoțiți și să nu ezite să ceară sprijinul pentru a găsi cea mai bună soluție.
Activitățile s-au încheiat printr-o prezentare de tehnici de arte marțiale de bază și de autoapărare executate de copii și numeroase fotografii realizate împreună”, conform Jandarmeriei Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS