10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de candidați la interviurile pentru posturile de directori de școli, rămase neocupate

Zeci de candidați la interviurile pentru posturile de directori de școli, rămase neocupate

Începe a doua etapă a concursului pentru desemnarea directorilor și a directorilor adjuncți de unități de învățământ din județul Gorj.

Din data de 16 martie și până pe 21 martie sunt programate interviurile pentru candidații care au promovat proba scrisă. Aceasta a avut loc luna trecută. Au participat 78 de candidați și au promovat proba scrisă 73. Sunt 52 de posturi vacante de director și director adjunct, din totalul celor 160 existente.

Interviurile vor avea loc la centrul de concurs de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Aici va fi prezentă comisia de concurs responsabilă pentru sesiunea ianuarie – aprilie 2022. La proba de interviu, pentru evaluarea competențelor digitale, candidaților le va fi necesară o adresă de email validă pentru care să știe ID-ul și parola. Evaluarea competențelor digitate ale candidaților va fi făcută pe sisteme desktop pe care sunt instalate sistemul de operare Windows 10 și pachetul Office 2013.

Strategia de dezvoltare a școlii

Candidații au obligația să pună la dispoziția fiecărui membru al comisiei de evaluare (5 membri) a probei de interviu câte un exemplar al strategiei de dezvoltare a unității de învățământ, care va conține maximum 5 pagini. Accesul în centrul și sala de interviu (Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu), se va face pe baza documentului de identitate, cu respectarea întocmai a graficului, respectiv, în ziua și ora programate pentru interviu.

Accesul candidaților în incinta centrului de examen se face cel mult cu o jumătate de oră înaintea orei planificate. Candidații care au optat pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din aceeași unitate de învățământ vor elabora și prezenta, în cadrul strategiilor de dezvoltare prezentate, planuri de acțiune pentru obiective strategice diferite.

Proba de evaluare a interviului se susține pentru fiecare opțiune (funcție). Este declarat admis la proba de interviu candidatul care a obținut cel puțin 7 puncte. Punctajele obținute la proba de interviu se afișează la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar după încheierea probei, în aceeași zi. Rezultatul probei de evaluare a interviului se poate contesta în termen de maximum 24 de ore de la afișarea rezultatului. Soluționarea contestațiilor se realizează la nivelul comisiilor constituite în alt județ decât cel în care are loc proba de interviu, conform repartizării realizate de comisia națională de monitorizare şi coordonare a concursului. Durata probei de evaluare a interviului este de 60 de minute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS