29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAnchetă la IPJ Gorj după ce un poliţist a lovit un bărbat

Anchetă la IPJ Gorj după ce un poliţist a lovit un bărbat

Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu a fost filmat în timp ce loveşte un bărbat chiar în locuinţa acestuia. Imaginile au început să circule pe reţelele de socializare, iar conducerea Poliţiei Gorj a dispus efectuarea de cercetări.

În imagini apar doi poliţişti. Unul dintre ei stă de vorbă cu un bărbat pe care îl întreabă de rănile suferite la gură. La un moment dat, poliţistul îl loveşte din senin pe bărbat. Femeia care se afla în locuinţă a filmat toată scena şi a început să ţipe.   

Oamenii legii au fost sesizați, pe 10 ianuarie, de un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, prin apel 112, cu privire la faptul că a avut o altercație cu un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu și a fost amenințat de către acesta cu acte de violență.

„La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul subunității, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că în fața unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgu Jiu, în urma unui conflict spontan, apelantul ar fi fost agresat fizic de către bărbatul de 35 de ani.

În timpul altercației aceștia ar fi distrus mai multe componente ale unui autoturism care se afla în apropiere.

„Agresorul a revenit la fața locului cu un dispozitiv cu electroșoc“

Ulterior, agresorul a revenit la fața locului cu un dispozitiv cu electroșoc și l-a amenințat pe bărbat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.

Întrucât după producerea evenimentului, bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor a plecat de la fața locului, polițiștii s-au deplasat la locuința acestuia în vederea identificării și continuarea cercetărilor pentru luarea măsurilor legale.

„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a dispus efectuarea de verificări“

În ceea ce privește imaginile apărute, cu privire la modul de acțiune al polițiștilor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a dispus efectuarea de verificări.

Bărbatul a fost contactat telefonic pentru a se prezenta la sediul poliției pentru clarificarea aspectelor apărute în filmare, îns[ a refuzat.

În continuare se continuă verificările pentru lămurirea tuturor aspectelor“, potrivit IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS