10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMilioane de euro pentru amenajarea unei zone de agrement din Târgu Jiu

Milioane de euro pentru amenajarea unei zone de agrement din Târgu Jiu


Bugetul pentru construirea celei mai mari zone de agrement din municipiul Târgu Jiu este de peste 1,8 milioane de euro. A fost încredințat contractul de amenajare a zonei de agrement din cartierul Narciselor, de la marginea municipiului Târgu Jiu. Valoarea atribuită a contractului este de 8,9 milioane de lei. Bugetul inițial pus la dispoziție de către autoritatea locală a fost de 11,1 milioane de lei.

Proiectul prevede atât lucrările de amenajare, cât și asigurarea dotărilor necesare cu echipamente. „Lucrări de arhitectură peisagistică a spațiilor verzi. În conformitate cu PROIECTUL TEHNIC nr. 77/2020, obiectul acestei investiții îl constituie următoarele:

  • Alei pietonale;
  • Rezistență;
  • Arhitectură;
  • Instalații sanitare;
  • Lucrări exterioare;
  • Alimentare cu apă și canalizare interioară;
  • Instalații termice;
  • Instalații electrice-rețele interioare;
  • Loc de joacă;
  • Statui – procurare și montare soclu;
  • Organizare de șantier, conform caietului de sarcini.

Toate monumentele din Târgu Jiu vor fi duse în zona de agrement

Proiectul prevede amenajarea de piste de biciclete, dar și a unui parc în care să fie montate toate monumentele de pe raza municipiului Târgu Jiu care au fost realizate în ultimii ani în cadrul Atelierelor „Brâncuși”. Este vorba de simpozioanele naționale și internaționale de sculptură de la Târgu Jiu. De la începutul simpozionului și până în momentul de față s-au strâns peste 70 de opere realizate de sculptori români și străini pe teme din creația brâncușiană și nu numai. Monumentele au fost amplasate în diferite cartiere din municipiul Târgu Jiu sau în zone publice. Orașul este plin de astfel de opere care au ajuns să fie montate chiar și în sensurile giratorii din oraș, spre nemulțumirea participanților la trafic. A fost luată decizia amenajării unui parc tematic în Cartierul Narciselor unde să fie aduse toate monumentele respective. Parcul ar putea să devină și o atracție turistică, mai ales că nu se află prea departe de Parcul „Coloanei Fără Sfârșit”. Sculpturile sunt realizate din travertin, marmură sau granit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS