9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-a încheiat cel mai lung sezon de schi la Rânca

S-a încheiat cel mai lung sezon de schi la Rânca

Sezonul de schi la Rânca se apropie de final. A fost unul din cele mai lungi sezoane din ultimele decenii. Pârtia principală a fost afectată de creșterea temperaturilor, dar mai ales de ploile din ultimele zile. Stratul de zăpadă de pe pârtie a scăzut.

S-au topit și munții de zăpadă de pe străzile din stațiunea montană. În momentul de față, cabanierii și proprietarii de pensiuni din stațiunea montană vor să fie demarate rapid lucrările de deszăpezire a Transalpinei. Se fac demersuri pe lângă Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu, astfel încât să fie începută deszăpezirea pe tronsonul Rânca – Obârșia Lotrului care este închis din toamna anului trecut. Autoritățile centrale au anunțat că Transalpina ar putea fi deschisă de la 1 iulie. Cabanierii din Rânca vor ca șoseaua să fie redeschisă însă mult mai repede, începând cu luna iunie.

Presiuni pentru redeschiderea șoselei

Cabanierii din Rânca sperau ca utilajele de deszăpezire să intre pe Transalpina încă de săptămâna trecută. Nu a fost așa, din cauza ploilor care au au înregistrate și în zona montană. Dacă va continua să plouă, stratul de zăpadă se va topi și intervenția utilajelor va fi mult înlesnită. Totul depinde și dacă vor ma scădea sau nu temperaturile pe timp de noapte. „Noi avem deja trimisă o adresă oficială la secția de drumuri și am stat de vorbă și cu autoritățile. În funcție și de starea vremii, se poate acționa cu utilaje pe tronsonul care este acum închis. Sunt patru utilaje în baza SDN din Rânca și sunt pregătite să acționeze.

Este nevoie să avem o șosea redeschisă cât mai repede, pentru că turiștii vor să știe exact perioada în care șoseaua va fi deschisă pentru a programa concediile. Ne sună și ne întreabă și nu știm ce să le spunem. Transalpina este foarte vizitată și oamenii merg la munte, la mare, dar nu pot programa nimic legat de Transalpina, dacă nu știu de când va fi redeschisă. Orice își programează ca idee concediul. Dacă nu ai nicio dată certă, normal că nu mai bifezi și Transalpina”, a declarat Constantin Pănescu, investitor din Rânca și președintele Asociației concesionarilor din stațiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS