10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTuriștii întreabă de redeschiderea Transalpinei

Turiștii întreabă de redeschiderea Transalpinei

Turiștii care urcă la Rânca întrebă deja când se va redeschide cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina. Este drumul care trece prin nori, așa cum spun cei care îl vizitează și se întorc aici an de an, indiferent de unde vin. Transalpina pornește din Gorj și ajunge până în județul Alba.

Este unul din cele mai vizitate obiective din județul Gorj și depășește cu mult Peștera Polovragi, considerat obiectivul cu cei mai mulți vizitatori plătitori de taxă de intrare. Accesul pe Transalpina este însă gratuit, fiind vorba de un drum administrat de Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu, din cadrul Direcției de Drumuri și Poduri Craiova.

Șoseaua este tranzitată în sezonul de vară-toamnă de sute de mii de autoturisme și motociclete din țară și din străinătate. Foarte mulți motocicliști din Europa Centrală și de Est sunt atrași de Transalpina ca de un magnet. Peisajele îți taie respirația, iar în zonă există și mii de locuri de cazare, precum și unități de alimentație publică unde poate fi servită masa, adică în stațiunea Rânca.

Nu mai au răbdare

Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu încă nu a făcut verificări pe Transalpina, având în vedere că este multă zăpadă în zona de creastă. Acolo stratul de zăpadă măsoară peste doi metri și, în momentul de față, deși mai sunt trei săptămâni până când va sosi vara, cel puțin din punct de vedere calendaristic, este greu de ajuns în zonă.

Turiștii care urcă la Rânca pentru a vedea ultimele locuri cu zăpadă sau pentru drumeții întreabă deja când se va redeschide cel mai înalt drum din țară: „Cred că putem spune că ne luăm rămas bun de la iarnă și la Rânca. A fost zăpadă destulă în acest sezon și s-a schiat pe toate pârtiile până recent și de Paște, pe pârtia din centrul stațiunii. Foarte multă lume care vine la Rânca întreabă de Transalpina.

Vor să meargă pe Transalpina, să facă drumeții, să viziteze. Ar trebui să fie demarate ceva lucrări de deszăpezire sau să se facă verificări. Transalpina este speranța noastră pentru turiști pe perioada verii și a toamnei. Sunt oamenii care vara vin în special pentru Transalpina și chiar de mai multe ori”,a declarat Constantin Pănescu, președintele Asociației concesionarilor din Rânca. Anul trecut, Transalpina s-a redeschis în luna iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS