Poliţiştii gorjeni au emis încă două ordine de protecţie pentru siguranţa a două familii. Astfel, polițiști din cadrul Postului de Poliție Polovragi au fost sesizați, joi, de o femeie, de 24 de ani, din localitate, că, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, concubinul său, de 37 de ani, din localitate, ar fi amenințat-o cu acte de violență. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, iar agresorul a fost evacuat din locuință, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 250 m de persoana vătămată sau de locuința acesteia. De asemenea, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 41 de ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu fiica sa, de 24 de ani, pe raza comunei, un localnic, de 36 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra lor, pe fondul unui conflict mai vechi. Părțile vătămate au refuzat acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. Totodată polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile, aducându-i la cunoștință bărbatului că îi este interzis să se apropie la mai puțin de 20 metri față de persoanele vătămate sau locuința acestora”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Numărul total al ordinelor de protecţie emise în primele zile ale anului este de 3.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.