Nicolae Mischie a murit duminică la Spitalul Elias din Bucureşti

Autori


Nicolae Mischie, fost președinte al Consiliului Județean Gorj a murit duminică la Spitalul Elias din Capitală. Apropiați ai acestuia susțin că Mischie a intrat în comă imediat ce a revenit de la o clinică din Germania, unde plecase pentru mai multe investigații medicale. Fostului șef al județului i s-ar fi făcut rău la revenirea în țară, chiar în timp ce se afla în aeroport, de unde a fost preluat de medici și dus la spital. Acesta a intrat în comă și se afla de câteva săptămâni conectat la aparate, starea lui fiind foarte gravă din cauza unei infecţii puternice. Nicolae Mischie, în vârstă de 73 de ani, avea probleme de sănătate de mai mult timp. În vara lui 2015 acesta a suferit și un atac cerebral, însă a reușit să depășească momentul cu bine. Ulterior, starea de sănătate s-a înrăutăţit şi fostul preşedinte al CJ Gorj şi al PSD Gorj a stat mai mult prin spitale.

Mesaje din partea politicienilor

Politicienii gorjeni au transmis în această seară mesaje de condoleanţe pentru familia lui Nicolae Mischie.

“Când spui Nicolae Mischie, spui PSD Gorj. A fost membrul fondator al organizației județene, un mentor, un bun strateg, un adevărat lider. Nicolae Mischie a scris file întregi de istorie în PSD, file ce vor rămâne și peste ani. Este un moment cu adevărat trist pentru Organizația PSD Gorj, însă amintirea lui Nicolae Mischie va dăinui veșnic în fiecare dintre noi.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!! Drumul lin spre îngeri, domnule președinte!

Florin Cârciumaru,

Președinte PSD Gorj”

Condoleanţe din partea deputatului Mihai Weber

“Îmi pare nespus de rău că trebuie să împărtășesc cu voi o veste tristă și anume aceea că Nicolae Mischie a încetat din viață. Deputat PSD, președinte al Consiliului Județean Gorj și președinte al PSD Gorj, Nicolae Michie a avut, de asemenea, o contribuție importantă la înființarea Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace, iar familiei îndurerate îi transmit sincere condoleanțe!

Mihai Weber,


Președinte executiv PSD Gorj”

Mesaj din partea lui Aurel Popescu

“Nicolae Mischie a fost și rămâne un simbol pentru Organizația Județeană a PSD Gorj. Este nu moment trist în care trebuie să ne luăm rămas bun de la cel care a fost membrul fondator al organizației, de la care am avut cu toții de învățat, de la un adevărat om politic. Nicolae Mischie și-a pus amprenta și pe ceea ce a însemnat dezvoltarea Municipiului Târgu Jiu.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-l ierte!

Aurel Popescu,

Președinte PSD Târgu Jiu”

Fost parlamentar şi preşedinte al PSD Gorj

Nicolae Mischie a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior, el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat de Victor Ponta. Nicolae Mischie s-a născut pe 2 martie 1945 în satul Godineşti, din judeţul Gorj, fiind cel mai mic dintre cei 15 fraţi. A copilărit şi a absolvit şcoala generală în comuna natală, după care a urmat cursurile Şcolii Pedagogice din Bucureşti în perioada anilor 1959-1965, ulterior devenind licentiate în istorie. Nicolae Mischie a avut o carieră politică sinoasă, fiind numit “baron” al judeţului Gorj, ca urmare a influenţei pe care o avea în viaţa comunităţii locale. A intrat şi în atenţia organelor de anchetă, iar din cauza unui dosar penal a ajuns să fie condamnat la închisoare cu executare. În viaţa politică, i-au fost recunoscute, pe de altă parte, meritele de bun organizator, reuşind să obţină cu PSD un număr mare de primari.

 



Comenteaza acum

Alte stiri

29 martie 2019

Judecătoarea Minodora Puianu, preşedinte al BEJ Gorj

Biroul Electoral Judeţean Gorj are de joi şefi. În urma tragerii la sorți a celor trei judecători din rândul magistraților Tribunalului Gorj, care vor face parte din biroul electoral județean, la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai ...

Sumarul ediției de miercuri, 24 aprilie 2019

Actualitate

» Un român a negociat cu banca ştergerea unei datorii de 44.621 de euro. Cum a reuşit
» (GALERIE FOTO) Accident cu două victime în Râmnicu Vâlcea
» VOT final în Parlament la codurile penale. Proiectele au fost adoptate şi merg la promulgare. Scandal la dezbateri: Opoziţia vrea să le atace la CCR
» Daniel Barbu, fost şef al Autorităţii Electorale Permanente, chemat la DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici
» SONDAJ: Sunteţi mulţumiţi de starea drumurilor din Craiova? Dar de transportul public?
» Minivacanţa de Paşti şi de 1 Mai: Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral. Iată tarifele de cazare
» Cine este Bogdan Licu, cel care preia funcţia de procuror general interimar
» Percheziții la Academia de Poliție în cazul amenințărilor la adresa jurnalistei Emilia Șercan / A fost prins principalul suspect
» Sfaturi utile pentru Sărbători Pascale și 1 Mai fără incendii
» Camera Deputaţilor votează astăzi modificarea codurilor penale, după ce proiectul a fost dezbătut în comisia „Iordache”
» Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, la Bucureşti: Întrevederi cu Iohannis şi Toader, pe tema modificărilor din Justiţie

Publireportaj

» Patrioții cu gura versus patrioții cu fapta – Primarii liberali readuc la viață patrimoniul românesc
» UNIC vă aşteaptă cu cadouri de mii de euro, de Paşte
» Rednex vine la WE Love Retro Craiova
» Peste 100 de metri pătrați de baruri îi așteaptă pe petrecăreți, ÎN PREMIERĂ, la WE LOVE RETRO Craiova
» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul “Construire gradiniță în comuna Ghidici, judeţul Dolj”

Dolj

» Comercianții care vindeau ilegal au primit amenzi de peste 135.000 de lei
» Termo Craiova oprește furnizarea căldurii
» Dolj: Tânăr reținut după ce a dat o spargere în Ostroveni
» Programul APIA Dolj de Paşte şi de 1 Mai
» Adriana Ungureanu, despre opera „Mefistofele“: „Venim să vedem pe scenă pornografie și droguri în Săptămâna Mare?!“
» Zidul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“, pictat de elevi
» Fantoma cartierului chinezesc a bântuit Consiliul Local Craiova. Marian Vasile: Hai să nu mai stăm cu acea rușine pe strada Caracal!
» Trei spărgători de bancomate, condamnaţi definitiv
» „Scump, dom`le, scump!“ – preţuri mari în pieţele craiovene (GALERIE FOTO)

Gorj

» Vâlcea: Restricții de circulație pe DN7
» Gorj: Tânăr, sub incidenţa unui ordin de protecţie pentru că şi-ar fi agresat mama
» Gorj: Negocieri pentru 200 de concedieri colective la CEO
» Gorj: Accident rutier cu o victimă în apropiere de Rovinari
» Transalpina nu va fi deschisă de Paşte pentru că iarna a revenit la Rânca
» Biletele de tratament din perioada Paştelui, refuzate de pensionari
» CAS Gorj lucrează încă după bugetul de anul trecut
» Sunt deschise cele trei centre pentru sacrificarea mieilor
» Întreruperi energie electrică de mâine

Olt

» UPDATE (Video) Olt: Explozie într-o garsonieră din Balș. Nouă locuințe au fost afectate

Mehedinţi

» Mehedinți: Aproximativ 15.000 țigarete descoperite asupra unui bărbat, în trafic

Sport

» „Elitele“ Craiovei au contabilizat patru puncte în runda a 16-a
» SCM „U“ Craiova, la primul joc cu Timişoara din play-off
» „Leii“ nu renunţă la luptă

Sanatate

» Măşti şi uleiuri benefice pentru păr
» Care este alimentaţia corectă în timpul sarcinii

Magazin

» Rețeta zilei: Mâncare de praz cu măsline – de post
» Topul celor mai cunoscute superstiţii românești
» Beneficiile amestecului de miere cu nuci
» Cercetătorii au descoperit lacuri ”fantomă” pe suprafaţa lui Titan, luna lui Saturn
» Zece curiozităţi despre Charlie Chaplin
» Horoscop
» Bancul zilei

Top