14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Drumarii au curăţat complet zăpada din zona podurilor şi a podeţelor

Gorj: Drumarii au curăţat complet zăpada din zona podurilor şi a podeţelor

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a început de luni lucrări de curăţire completă a şoselelelor. Utilajele au acţionat în principal în zona podurilor şi a podeţelor, pentru a împiedica apariţia gheţii, prin topirea zăpezii. S-a intervenit atât cu utilaje în zeci de puncte de pe drumurile naţionale, cât şi cu material antiderapant. „Este o perioadă în care apare fenomenul îngheţ-dezgheţ cu temperaturi pozitive pe timpul zilei şi negative noaptea şi dimineaţa. Apa de la zăpada de pe margine se topeşte şi apoi îngheaţă. Drumul trebuie curăţat să nu apară probeme în trafic. În special în zona podurilor şi a podeţelor am intervenit cu utilajele din dotare pentru a face aceste lucrări. Sunt foarte importante pentru că se rezolvă foarte multe probleme în trafic dacă avem podurile şi podeţele curăţate şi nu mai există risc de formare a gheţii. Vom acţiona în continuare pe toate tronsoanele de drumuri naţionale. Nu cred că va mai ninge la fel ca până acum şi probabil că iarna şi-a spus ultimul cuvânt. Deja după jumătatea lunii martie nu cred că va mai avea putere”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS