13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrefectul de Gorj va fi adus în faţa instanţei de judecată

Prefectul de Gorj va fi adus în faţa instanţei de judecată

Liberalii vor contesta în instanţă Ordinul emis de prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, privind codul vestimentar şi accesul în Palatul Administrativ, din Târgu Jiu. Preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a anunţat că organizaţia pe care o conduce va contesta în instanţa de contencios administrativ Ordinul emis de prefectul Ciprian Florescu, privind obligativitatea unei anumite ţinute vestimentare la intrarea în Palatul Administrativ, din Târgu Jiu. Dan Vâlceanu a precizat că a fost depusă o plângere prealabilă la Instituţia Prefectului, iar Ciprian Florescu a comunicat un răspuns. Potrivit juriştilor Prefectuii Gorj, Ordinul emis de Ciprian Florescu este legal şi nu ar fi produs vreo discriminare privind accesul în instituţii publice, în funcţie de posibilităţile financiare ale cetăţenilor de a-şi achiziţiona anumite haine. Prin urmare, deputatul Vâlceanu a precizat că PNL va contesta Ordinul în instanţă, fiind îndeplinite condiţiile formale. De asemenea, liberalii au depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combarea Discriminării, de unde aşteaptă un răspuns.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS