Un bărbat, de 63 de ani, din comuna gorjeană Hurezani, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere, după ce la finalul săptămânii trecute a făcut focul pe un teren, iar flăcările ar fi distrus gardul şi via unui vecin. „Un bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate, a incendiat resturile vegetale de pe un teren agricol, iar focul s-a extins pe terenul său, care este cu viţă-de-vie şi împrejmuit cu gard din lemn. Focul a distrus o parte din vița de vie și gardul împrejmuitor, prejudiciul fiind în curs de estimare. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.