Greviştii foamei din faţa sediului Complexului Energetic Oltenia (CEO) au suspendat protestul în această seară, după ce au semnat un protocol cu administraţia companiei. Sindicaliştii se aflau de luni în greva foamei, protestând împotriva deciziei de mutare a sediului social al CEO în Bucureşti. Astăzi, Directoratul companiei a transmis Consiliului de Supraveghere propunerea de a reconsidera mutarea sediului în Capitală.
„Consiliul de Supraveghere va analiza propunerea Directoratului de reconsiderare a mutării sediului social al Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., în urma solicitării primite din partea acestuia”, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului de Supraveghere al CEO, care făcuse deja o propunere către AGA pentru a se aproba mutarea respectivă. Practic era vorba doar de o formalitate.
„A fost semnat un protocol cu administraţia CEO, cu directorul Laurenţiu Ciobotărică. Eu nu mai cred acum că pe 29 februarie, la şedinţa AGA, se va mai pune în discuţie mutarea sediului. Nu după tot ce s-a întâmplat. Nu cred că îşi va permite AGA să facă altfel şi Consiliul de Supraveghere va renunţa la mutarea sediului”, a declarat Gabriel Bălăceanu, unul dintre liderii de sindicaţi aflaţi în greva foamei, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia.