14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Călinoiu a uitat să timbreze cererea de chemare în judecată a ANI

Gorj: Călinoiu a uitat să timbreze cererea de chemare în judecată a ANI

Curtea de Apel din Craiova a decis ieri anularea cererii de chemare în judecată depusă de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Şeful Consiliului Judeţean Gorj a intrat în vizorul ANI pentru încălcarea regimului incompatibilităţilor, respectiv pentru fals în declaraţii. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut, simultan cu funcția de președinte, calitatea de expert pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Călinoiu a beneficiat şi de 800 de lei pentru participarea la un proiect educaţional, iar venitul respectiv a omis să-l consemneze în declaraţia de avere: „A îndeplinit funcţia de expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învăţământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T.), în perioada 01 septembrie – 15 decembrie 2012; expert pe termen scurt – expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social – expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 01 iunie – 31 iulie 2013…De asemenea, întrucât Ion Călinoiu nu a menționat în declarațiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014 veniturile obținute în baza contractelor încheiate între acesta și Centrul Național de Dezvoltare a Învăţământului Profesional și Tehnic, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Gorj, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României”, potrivit ANI, care a depus o sesizare şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru suspiciunile de fals în declaraţii. Ion Călinoiu a contestat raportul ANI la Curtea de Apel din Craiova, însă a omis să timbreze cererea de chemare în judecată. Magistraţii au respins ieri cererea, din acest motiv, însă au acordat posibilitatea ca solicitarea să fie reexaminată. Dacă va fi găsit incompatibil, Ion Călinoiu ar putea pierde pentru trei ani dreptul de a mai candida pentru o funcţie publică.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS