20.6 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Grindeanu: Există posibilitatea ca până la finalul anului să circulăm în regim de autostradă pe ruta Craiova – Constanța

(VIDEO) Grindeanu: Există posibilitatea ca până la finalul anului să circulăm în regim de autostradă pe ruta Craiova – Constanța

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au anunţat miercuri, la o vizită pe șantier, că lotul 1 (17 km) de pe Drumul Expres Craiova – Pitești va fi inaugurat în acest an, înainte de termenul contractual. Sorin Grindeanu a precizat că există șanse ca până la finalul anului să circulăm în regim de autostradă pe ruta Craiova – Constanța.

Lotul 1 construit de Ozaltin este la stadiu fizic de 76% cu termen contractual trimestrul 1 2025. Pemierul Marcel Ciolacu a precizat că a primit o ”veste bună” de la constructor, respectiv faptul că va finaliza anul acesta cei 17 kilometri care erau primul tronson. După rezilierea contractului cu primul antreprenor, Tirrena Scavi (2022), CNAIR a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor constructorului Ozaltin, iar lucrările au fost reluate în toamna anului trecut de la aproximativ 55%, conform economedia.ro.

77 de kilometri din Drumul Expres dintre Craiova şi Piteşti, deja finalizaţi

„O veste bună de la constructor: Se pare că o să finalizeze anul acesta cei 17 kilometri care erau primul tronson (…) Sunt 77 de kilometri din acest drum expres dintre Craiova şi Piteşti deja finalizaţi, rămânând ultimul tronson – tronsonul 4 – unde sperăm să închidem cât mai repede”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu.

Promisiunile Ministerului Transporturilor au fost pentru circulație pe Drum Expres și Autostradă fără întrerupere de la Craiova la Constanța pentru 2023 și, ulterior, pentru 2024 (decembrie). Pentru a se realiza această legătură fără a mai intra pe DN 65 Craiova – Pitești și pe Centura Capitalei, UMB trebuie să termine complet lotul 4 Colonești –Oarja (legătura cu A1 București – Pitești) acum la 50%, iar Aktor să finalizeze lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud (aproximativ 65%).

Pe lotul 4 Craiova – Pitești, cu termen contractual trimestrul 4 din 2025, UMB este la un stadiu fizic de 65%, a transmis CNAIR, iar mobilizarea se făcea luna trecută cu sute de muncitori și utilaje, drept urmare compania de drumuri spune că și acest lot va fi inaugurat în acest an.

Pe Tronsonul 4 (Colonești – Oarja – Pitești), constructorul român lucrează la terasamente și structuri

„Pe Tronsonul 4 (Colonești – Oarja – Pitești), cu o lungime de 31,82 km, constructorul român lucrează la terasamente și structuri, iar stadiul fizic a ajuns la 65%. Și pe acest tronson circulația va fi deschisă până la sfârșitul anului.
Astfel vom putea circula, anul acesta, pe drumuri de mare viteză (drum expres și autostradă) direct de la Craiova la București”, transmite CNAIR.

Drumul Expres Craiova-Piteşti se multiplică cel mai mult în economie

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că Drumul Expres Craiova-Piteşti se multiplică cel mai mult în economie.

„Este unul dintre drumuriile care se multiplică cel mai mult în economie are un coeficient de multiplucate de la 1 la 8. Dacă investeşti 100 de milioane de euro, 800 de milioane de euro se vor întoarce în economia locală. Este un proiect de suflet al prim-ministrului Grindeanu din acea vreme”, a mai declarat Ciolacu.

Grindeanu: E posibil ca până la finalul anului să fie deschisă circulația în regim de autostradă pe ruta Craiova – Constanța.

Sorin Grindeanu a declarat că există posibilitatea ca firmele care construiesc Drumul Expres Craiova – Pitești și cele care lucrează la autostrada de centură a Bucureștiului să termine înainte de termen lucrările.

În acest fel, a spus Grindeanu, e posibil ca până la finalul anului să fie deschisă circulația în regim de autostradă pe ruta Craiova – Constanța.

Autostrada A0 București Sud, esențială pentru circulația fără întrerupere pe autostradă între Craiova și Constanța

În ce privește lotul Aktor de pe Autostrada A0 București Sud, care este esențial pentru circulația fără întrerupere pe autostradă între Craiova și Constanța, ministrul Grindeanu a precizat că constructorul „nu este în afara contractului în acest moment ca și termen”.

O să avem legătură întreagă de la A1 la A2, ca de aici (Craiova, n.r.) să se poată merge la Constanța pe autostradă

„Am fost în vizită în urmă cu 2-3 săptămâni. Sunt 4 sau 5 puncte critice pe cei 17 km rămași pe care, dacă le depășesc – și sunt optimist că le pot depăși – în această toamnă, se dau în circulație și cei 17 km care lipsesc. O să avem legătură întreagă de la A1 la A2, ca de aici (Craiova, n.r.) să se poată merge la Constanța pe autostradă. E unul din proiectele pe care le monitorizăm foarte atent”.

Pasajele, un punct critic

Ministrul a precizat că un punct critic sunt pasajele. Cel mai critic punct pe A0, a spus el, în reprezintă o relocare masivă de utilități, despre care nu s-a știut în etapa de proiectare.
„Sunt anumite magistrale care au fost descoperite când s-a intrat pe teren. Relocarea acestor magistrale fie de gaz fie de linii de înaltă tensiune ar fi unul dintre punctele critice. Dar cu mobilizarea potrivită cred că poate fi depășit”, a spus el.

Citeşte şi: Doi tineri din Târgu Jiu, reținuți pentru tâlhărie calificată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS