11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe pagube a produs incendiul de la Drăgoteşti

Ce pagube a produs incendiul de la Drăgoteşti

Prefectura şi Consiliul Judeţean Dolj au trimis la Drăgoteşti o comisie care a evaluat pagubele provocate duminică de un incendiu produs în această comună.

Comisia mixtă formată la nivelul Instituției Prefectului Dolj, în baza Ordinului nr. 246/25.07.2022, s-a deplasat în satul Buzduc, comuna Drăgotești, județul Dolj, pentru constatarea pagubelor produse în urma incendiului din 24.07.2022, potrivit unui comunicat al Prefecturii Dolj.

Comisia a fost constituită din reprezentanți ai Instituției Prefectului Dolj, Consiliului Județean Dolj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj, Inspectoratului de Stat în Construcții și ai Direcției de Agricultură Dolj. Din comisie a făcut parte și primarul localității Drăgotești.

Au fost constatate următoarele pagube:

– 4 case afectate în totalitate

– 2 case afectate parţial

– 14 anexe gospodăreşti

În ceea ce privește suprafața de vegetație uscată arsă:

– în cimitirul din sat (suprafața afectată de cca. 3000 mp)

– în extravilanul localității (suprafață afectată de cca. 22 ha)

– în intravilanul localității (suprafață afectată de cca. 1,6 ha)

De asemenea, în urma incendiului au ars viță-de-vie, culturi agricole, 1 vițel, gard, lemne de foc, pomi, aparate electrocasnice etc..

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS