17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTronsonul I al Drumului Expres, pe modul slow motion

Tronsonul I al Drumului Expres, pe modul slow motion

Lucrările de pe Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti sunt date pe modul slow-motion. Este nevoie să te deplasezi pe toată lungimea acestuia pentru a vedea câteva utilaje în mişcare. Asta în ciuda tuturor criticilor primite de la Ministerul Transporturilor şi atenţionării cu rezilierea contractului.

Tirrena Scavi, firma italiană care se ocupă de construcţia Tronsonului I al Drumului Expres, ne cam lasă cu ochii-n soare. Şi nu de ieri, de azi, ci chiar de când a început lucrările. În timp ce Lotul I din Tronsonul II a fost deja inaugurat, iar Lotul II din Tronsonul II va fi deschis luna viitoare, pe Tronsonul I – cel care porneşte de pe Centura de Nord a Craiovei (spre Gherceşti), lucrurile se mişcă foarte lent.

Joi, 5 mai, am făcut încă o vizită pe şantier să vedem care este ritmul. Aşa cum ne-am obişnuit deja, activitatea este una foarte redusă. Utilajele care se mişcau se puteau număra pe degete. Pe traseul ce porneşte din Centura de Nord a Craiovei până la Pieleşti am văzut doar patru excavatoare care săpau şi alte trei rabe care cărau pământ. Muncitori puţini, unii care făceau câte ceva, alţii cu mâinile în şold sau navigând pe telefon. Nu trebuie să fii un cunoscător ca să îţi dai seama că lucrurile merg prost. Se pare că atenţionările legate de rezilierea contractului nu au contat câtuşi de puţin pentru firma constructoare.

Doar 1,54% din lucrări, realizate într-o lună şi jumătate

Pe 18 martie, adică în urmă şapte săptămâni, GdS făcea o altă vizită pe şantierul Tronsonului I. Lucrările erau încremenite. A urmat vizita ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a criticat dur mod în care se lucrează şi i-a pus în vedere constructorului că legislaţia s-a schimbat şi că va fi posibilă rezilierea contractului dacă nu se ţine de treabă. Însă, surpriză!

Joi, la o lună şi trei săptămâni distanţă, pe şantier se lucrează tot prost. Am întrebat CNAIR care este stadiul lucrărilor în acest moment. Instituţia a precizat că s-a ajuns la un procent de 46.01%, pe 28 aprilie. La precedenta vizită, pe 18 martie, stadiul ajunsese la 44,47%. La un calcul simplu, într-o lună şi jumătate s-a lucrat 1,54%. Dacă ne gândim că în mai puţin de opt luni tot tronsonul ar trebui să fie dat în folosinţă, ne dăm seama că este un ţel imposibil de atins. Dacă se va lucra în acelaşi ritm ca în ultima lună şi jumătate, perioadă în care vremea a fost favorabilă, până la finalul anului se va mai lucra doar un procent de 12,32%. Asta dacă nu ţinem seama că în lunile noiembrie şi decembrie vremea ar putea pune probleme. Aşadar, până în decembrie 2022 se va ajunge la un ruşinos stadiu de 58,33%.

Tirrena Scavi, notificată degeaba

Am întrebat CNAIR dacă a trimis până acum vreo notificare legată de faptul că pot rezilia contractul cu Tirrena Scavi, aşa cum a menţionat Sorin Grindeanu în timpul ultimei vizite. Se pare că instituţia a trimis notificări, însă rezilierea nu se poate face chiar simplu. „Inginerul și Beneficiarul au notificat, în mod repetat, Antreprenorul cu privire la activitatea/mobiliziarea slabă în șantier, inclusiv de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 375 din 18 martie 2022. C.N.A.I.R. S.A., în calitate de Beneficiar, va pune în aplicare prevederile H.G. nr. 375/2022 Art. I pct. 12 și va emite documente constatatoare pe perioada derulării contractului, la fiecare 90 de zile de la momentul publicării hotărârii, sus menționate, în Monitorul Oficial al Romaniei. În cadrul acestora, vor fi consemnate cel puțin stadiul contractului și, dacă este cazul, eventualele întârzieri/deficiențe în implementarea contractului, precum și posibilele daune. În funcție de aceste documente constatatoare, participarea Antreprenorului în cadrul altor proceduri de licitație poate fi afectată“, a precizat reprezentanţii CNAIR.

În plus, în acest moment, Tirrena Scavi are şi probleme legate de aprovizionarea cu materiale. „Conform Programului de execuție al Antreprenorului, există întârzieri în furnizarea materialelor. Acestea lipsesc din stocurile furnizorilor, puternic afectați printre altele de și de conflictul din Ucraina“, a mai transmis CNAIR.

Tronsonul ruşinii

Modul în care s-au făcut lucrările până acum pe Tronsonul I nu poate fi caracterizat altfel decât jenant. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că Tronsonul II va fi dat în folosinţă în integralitate de luna viitoare, ruşinea este şi mai mare. Cu toate acestea, Tirrena Scavi a invocat mereu diverse motive pentru care lucrările nu evoluează. În vara anului trecut, s-a dat vina pe câteva avize obţinute târziu. Apoi s-a promis că se vor tura motoarele la maximum fiindcă nu mai au impedimente. În luna iunie 2021, lucrările ajunseseră la stadiul de 27,29%. Însă, de atunci, Dumnezeu cu mila! Mobilizarea masivă promisă în vara anului trecut a însemnat încheierea anului la un procent de 42,75%. Cu alte cuvinte, în şase luni s-a reuşit să se lucreze doar un procent de 15,46%. De la începutul acestui an, lucrările merg şi mai prost, iar speranţele ca drumul să fie gata până la finalul anului au fost deja spulberate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS