14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Bătaie“ pe carnea de porc, în Piaţa Centrală

„Bătaie“ pe carnea de porc, în Piaţa Centrală

Forfotă mare în Piaţa Centrală din Craiova. Oameni din tot judeţul vin să îşi cumpere cele necesare pentru masa de Crăciun. Chiar dacă preţurile sunt cam mari, nimeni nu prea se îndură să renunţe la obiceiurile alimentare de Crăciun. Mai ales la carnea de porc, pentru care sunt cozi de zeci de oameni. GdS a făcut o listă de preţuri cu produsele cele mai căutate în aceste zile.

Piaţa Centrală din Craiova este unul dintre punctele importante din oraşul nostru, unde oameni din tot judeţul îşi fac cmpărăturile. Şi pentru că mai sunt câteva zile până la Crăciun, toată lumea aleargă să cumpere tot ce au nevoie pentru marea sărbătoare. Pentru majoritatea oamenilor, preparatele din carne de porc, cozonacul, salata boeuf nu lipsesc niciodată de pe masă.

Oamenii se plâng că preţurile sunt cam mari. „E cam scumpă piaţa, o să ne omoare cei care ne conduc, din cauză că nimeni nu are grijă să nu mai crească preţurile acestea. Vin în piaţă că, totuşi, mai poţi să mai cumperi câte ceva. Dacă te duci în supermarket dai o grămadă de bani pe nimic. S-au mărit preţurile de nu se poate. Dar, ce să facem? Nici să stăm cu masa goală de Crăciun nu putem. Facem eforturi şi cumpărăm şi noi ce putem“, a spus un bătrân.

„Merge vânzarea ca ochiul mortului“

De cealaltă parte, comercianţii spun că vânzarea merge prost, chiar dacă preţurile nu sunt aşa mari. „Merge vânzarea ca ochiul mortului. Nu ştiu dacă nu are lumea bani. Eu zic că cine dă din gheare are, cine nu, nu. Uitaţi-vă la mâinile mele cum arată! Muncesc mult ca să vin şi eu cu aştea câteva legume să le vând, dar nimeni nu ştie cât e de greu. Mulţi se uită să le dai gratis“, a spus o femeie care vindea salată, rădăcinoase şi alte câteva legume.

O altă comerciantă s-a plâns de faptul că în hală nu prea intră mulţi cumpărători. „Afara e foarte multă lume. Cumpără fiecare ce are nevoie, iar în hală, la noi, nu prea mai intră decât dacă nu găsesc afara ce le trebuie. Nu prea e corect, mai ales că plătim taxe, dar eu nici nu pot să stau să vând afară, sunt bătrână şi deger. Destul am stat pe afară şi am muncit toată viaţa“, declarat o bătrână.

Carnea de porc, cea mai bună „legumă“

De departe cea mai mare coadă era la carnea de porc. La raionul de carne de pasăre bătea vântul, însă zeci de oameni aşteptau la rând pentru a cumpăra carne sau preparate de porc. „Stăm la coadă că avem nevoie să cumpărăm. Nici în supermarket nu mă duc că e mult mai scump şi aici mi se pare şi mai bună. Preţurile sunt mai mari faţă de anul trecut, o să ajungem să nu mai avem cu ce să cumpărăm. Văd şi eu pe la televizor că în alte ţări, mult mai bogate decât a noastră, mâncarea este mai ieftină, iar salariile mult mai mari. La noi pensiile şi salariile sunt mici, preţurile mari. Guvernanţii stau pe bani grei, iar noi suntem vai şi amar“, a spus o femeie care aştepta să cumpere carne.

O altă bătrână, venită dintr-un sat din Dolj, aştepta şi ea la rând. „Ce să fac maică, dacă tot am ajuns aici aştept la coadă. Cumpăr şi eu nişte carne de porc. Anul ăsta nu am mai crescut porc că nu mai am putere. Îmi cumpăr puţină carne, să fac sarmale, să prăjesc şi atât“, a spus femeia.

În hală nu prea intră mulţi clienţi

În hala Pieţei Centrale nu prea erau mulţi cumpărători. Majoritatea se aflau în afara halei, la magazinele de carne sau la brazi. Legume şi fructe se cumpărau ici, colo, de la tarabele aflate în aer liber. Oamenii erau interesaţi mai mult de brazi şi de coroniţele din ramuri de brad. Coroniţele porneau de la 5 lei bucata şi ajungeau până la 20 de lei, în funcţie de câte podoabe aveau. Comercianţii fac bani şi din crenguţele de brad, al căror preţ începe de la 1 leu bucata. Oamenii mai pot găsi brazi în miniatură, construiţi din crenguţe şi cu o bază din lemn. Cu 30 de lei, oamenii pot duce acasă un brăduţ care le va aduce în locuinţă mireasma tradiţională.

Lista de preţuri pentru cele mai căutate produse de Crăciun

  • un brad porneşte de la 80 de lei şi ajunge la câteva sute de lei
  • cozonac de la patiserie – 30 – 35 de lei
  • cârnaţi proaspeţi – 17 lei/kilogram
  • cap de porc, pentru piftie – 4,5 lei/kilogram
  • fleică de porc – 16 lei/kilogram
  • carne tocată de porc – 15 lei/kilogram
  • varză murată – 7 lei/kilogram
  • murături – 10/kilogram
  • miez de nucă – 30- 40 de lei/kilogram
  • clementine 4 – 5 lei/kilogram
  • ouă – 1,2 lei bucata

Citeşte şi: Cum va fi vremea de Revelion în Oltenia și la munte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS