14.4 C
Craiova
duminică, 24 octombrie, 2021
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Drumul Expres Craiova - Pitești: Cum au fost montate grinzile principale la podul peste Olt

(VIDEO) Drumul Expres Craiova – Pitești: Cum au fost montate grinzile principale la podul peste Olt

-

Lucrările la cei circa 40 de kilometri din Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești, lot ce reprezintă practic ocolitoare pentru orașele Balș și Slatina și care ar putea fi gata până la finalul acestui an, au ajuns la un moment decisiv: ridicarea tablierului central al podului peste Râul Olt. Tablierele metalice sunt lungi de 53 de metri și au o greutate de peste 160 de tone fiecare.

„Tablierul are 53 de metri lungime și peste 160 de tone. Întreg ansamblul, tablier, macara+superlift, depășește 1000 de tone”, informează Compania de Drumuri, potrivit HotNews.

Podul peste Olt va avea o deschidere centrală de circa 70 de metri, iar el practic se continuă cu un viaduct cu o lungime totală de peste 1,7 km cu 38 de deschideri mai mici. Tot podul străbate zona Oltului și balta Milsov de lângă Slatina, și „urcă” drumul expres mai departe pe dealul din capătul luncii, la sud de Slatina.

Câteva cifre despre Podul Olt de la Slatina:

– 1720 de metri lungime totală,
– 38 de deschideri,
– 304 grinzi de beton,
– lungimea unei grinzi de beton este de 40 de metri,
– greutatea unei grinzi este de 82 de tone,
– 3 deschideri cu suprastructură din tablier metalic,
– greutatea tablierului de pe deschiderea centrală, pe o cale, depășește 175 de tone,
– greutatea totală a ansamblului, macara+tablier metalic, depășește 1000 de tone,
– grinzile de beton și prefabricatele au fost realizate în totalitate în fabrica de grinzi, amplasată în organizarea de șantier, a Antreprenorului.

Fostul ministru Cătălin Drulă spunea că tronsonul 2 din Dx12 ar urma să se finalizeze anul acesta

În conferința sa de bilanț la Ministerul Transporturilor, fostul ministru Cătălin Drulă spunea că tronsonul 2 din Dx12 ar urma să se finalizeze anul acesta.

„Un alt șantier de care suntem foarte mândri este Slatina – Balș, parte din Drumul Expres Craiova – Pitești. Suntem undeva la peste 90% stadiu fizic cu lucrările. 1.700 de oameni, 400 de utilaje. Jos pălăria ce fac oamenii aceia acolo! Este absolut impresionant! Merge către finalizare anul acesta”, spunea Drulă.

Drulă a mai spus că sunt șanse bune ca traficul să fie deschis, însă a precizat că trebuie ca și „vremea să țină” puțin cu constructorul.

Se poate deschide parțial circulația pe Centura Balș

Cu toate acestea, Asociația Pro Infrastructura transmite la scurt timp după că „în ciuda mobilizării exemplare, șansele pentru deschidere în decembrie pe toți cei 40 de km, pe profil complet (4 benzi), sunt foarte, foarte mici”.

„Totuși, se poate deschide parțial circulația pe Centura Balș (între nodurile Găneasa/DN65 și Braneț/DJ644) și, cu mult efort și noroc de vreme bună, pe Centura Slatina, acolo unde podul peste Olt este principalul punct critic”, a mai notat Asociația.

Drumul Expres DX12 – Tronsonul 2, variantă ocolitoare pentru Balș și Slatina

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunța în aprilie, într-o vizită pe șantier, că finalizarea Tronsonului 2 din Drumul Expres Sx12 Craiova – Pitești în acest an e în grafic și că, la acel moment, stadiul fizic era de circa 75%.
Acum, la final de septembrie, conform informațiilor CNAIR publicate de către CESTRIN, stadiul Tronsonului 2 este de aproape 87%.

Drulă a mai spus încă de la începutul anului că se bazează pe promisiunea constructorului UMB de a finaliza și a da în trafic până la final de 2021 cei circa 40 de km de pe tronsonul 2 al Drumului Expres DX12 Craiova – Pitești. Similar, și șefa de la Drumuri anunța încă din decembrie 2020 într-un interviu pentru HotNews.ro că anul acesta tronsonul 2 din DX12 va fi gata.

Stadiul fizic al lucrărilor pe Tronsonul 2 din DX12 este de circa 87%

La momentul de față, potrivit raportării CNAIR de pe harta proiectelor gestionată de CESTRIN, stadiul fizic al lucrărilor pe Tronsonul 2 din DX12 este de circa 87%, iar termenul contractual este Q2 2022.

Cu toate acestea, constructorul român UMB are deja o tradiție în a lucra cu toate motoarele turate și de a finaliza mult înainte de termen lucrările.

Tronsonul 2 (împărțit în două loturi) are o lungime de 39,85 km și va ocoli orașele Balș și Slatina

Anul trecut UMB a finalizat cei 16 km din autostrada A7 (Centura Bacău) cu mai bine de un an înaintea termenului contractual, iar în trecut a mai finalizat și o porțiune din A1 de lângă Timișoara cu aproape jumătate de an în avans.
Tronsonul 2 (împărțit în două loturi) are o lungime de 39,85 km și va ocoli orașele Balș și Slatina. Contractul cu asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL a fost semnat la final de 2018 pentru circa 309 milioane de euro.

Contractul are termen 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, lucrările demarând în primăvara lui 2019.

Tronsonul 2: Balș – Slatina

Lungime: 39,85 km
Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021Potrivit CNAIR, pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun:
– peste 20.000 metri³ de beton,
– peste 3.200 tone oțel beton,
– lungimi între 12 – 40 metri,
– înălțimi între 60 – 200 centimetri,
– peste 1.800.000 metri de toron.
Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri. Grinzile sunt realizate în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier.

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:
Lungime: 121 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Platforma: 22,00 metri
Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi

Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.
Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova – Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele două contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.
Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar câștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 – UMB pentru ambele tronsoane.

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB, dar și de această dată au fost depuse contestații. Abia la final de iulie 2021 UMB a fost din nou declarat câștigător la licitație, iar semnarea contractului a venit pe 17 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Vitezomani și o femeie sub influența drogurilor, prinși în...

Vitezomani și o femeie sub influența drogurilor, prinși în...

ȘTIRI GdS