12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean prins băut la volan, de două ori în aceeași zi

Craiovean prins băut la volan, de două ori în aceeași zi

Un craiovean bănuit de comiterea a cinci infracțiuni la regimul rutier a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore. Printre alte infracțiuni, acesta a fost prins băut la volan, de două ori în aceeași zi.

Bărbatul de 53 de ani, din Craiova este bănuit de comiterea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, mai este cercetat pentru două infracțiuni de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și două infracțiuni de conducere fără permis.

„La data de 16 iulie, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce se aflau pe strada Constantin Brâncoveanu din Craiova, cu ocazia executării serviciului de supraveghere și control al traficului rutier, au depistat un craiovean de 53 de ani, care conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și figura ca având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat“, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

În plus, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.

În cursul aceleiași zile, după aproximativ două ore, bărbatul în cauză a fost depistat de o altă patrulă de poliție, pe aceeași stradă din Craiova, fiind testat și  de această dată cu aparatul alcooltest. Acesta a indicat  o concentrație de 1,14 mg/alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat încă o dată recoltarea de probe biologice.

Două dosare penale pe numele craioveanului

În cauză, polițiștii au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cercetările efectuate, polițiștii  au stabilit că bărbatul în cauză a mai fost depistat în data de 15 iunie 2020, în timp ce conducea un  autoturism pe raza Municipiului Craiova, având o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma probatoriului administrat de polițiști, craioveanul a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost introdus în Centrul De Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. Ulterior a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Citește și: Șofer, sancționat de două ori de polițiști. A fost prins băut la volan și la câteva ore – drogat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS