13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRestricții în mai multe localități din Dolj. Cursuri online în Craiova și Cârcea

Restricții în mai multe localități din Dolj. Cursuri online în Craiova și Cârcea

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Dolj a anunțat că a emis o hotărâre care impune mai multe restricții, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

În Craiova și Cârcea în toate unitățile de învățământ preuniversitar cursurile se vor desfășura online (Sceanriul 3). Măsura se aplică pentru 7 zile, începând cu data de 3 noiembrie, ora 00.00, până pe 9 noiembrie, ora 24.00, urmând a fi evaluată săptămânal, în funcție de evoluția epidemiologică.

Există localități unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a fost mai mare de 3 la mia de locuitorii. Aceste localități sunt:

  • Craiova,
  • Cârcea,
  • Segarcea,
  • Podari,
  • Seaca de Câmp,
  • Teasc.

Restricții

Pentru aceste localități se impun următoarele restricții:

  1. se instituie obligaţia de purtare a măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spaţiile publice deschise;
  2. este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
  3. este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
  4. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul
  5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfăşura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;
  6. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Restricţia nu se aplică în cazul agenţiilor Companiei Naţionale „LOTERIA ROMÂNĂ ” S.A. a agenţiilor de pariuri sportive.

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 03.11.2020, ora 00.00, şi se vor aplica până la data de 16.11.2020, ora 24.00, urmând a fi reevaluate.

Incidența cazurilor între 1,5 și 3 la mia de locuitori

Pentru localităţile:

  • Filiași,
  • Braloștița,
  • Bulzești,
  • Cioroiași,
  • Poiana Mare,
  • Seaca de Pădure,
  • Secu,
  • Vârtop,
  • Celaru se instituie următoarele măsuri în domeniul sănătății publice:

Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

  • este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, in interiorul clădirilor, se poate desfăşura fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 23.00;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfăşura fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 23.00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 23.00; restricția nu se aplică in cazul agenţiilor Companiei Naţionale „LOTERIA ROMÂNĂ ” S.A. a agenţiilor de pariuri sportive.

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 03.11.2020, ora 00.00, şi se vor aplica până la data de 16.11.2020, ora 24.00, urmând a fi reevaluate.

Începând cu data de 03.11.2020, ora 00.00, pentru localităţile Dobrești și Vârvoru (localităţi unde incidenţa cumulată a cazurilor in ultimele 14 zile a scăzut sub pragul de 1,5%0) se revocă măsurile în domeniul sănătăţii publice care au fost instituite prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Dolj nr. 36 din 19.10.2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS