10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Acţiuni pentru respectarea ordonanţelor militare

Dolj: Acţiuni pentru respectarea ordonanţelor militare

Poliţiştii Secţiei 1 Rurală Melineşti au continuat, astăzi, desfăşurarea de acţiuni pentru impunerea respectării ordonanţelor militare, fiind desfăşurată o acţiune cu efective mărite, în localitatea Coţofenii din Faţă.

Astfel, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36.000 de lei, toate pentru nerespectarea prevederilor privind condiţiile în care se poate realiza deplasarea în afara locuinţei.

Totodată, în urma activităţilor desfăşurate pe raza aceleiaşi localităţi, în cursul zilei, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, pentru aceleaşi tipuri de abateri.

78 de sancţiuni contravenţionale

De asemenea, au fost desfăşurate acţiuni cu efective mărite pe raza de competenţă a tuturor subunităţilor de poliţie din cadrul IPJ Dolj, fiind vizate în mod special localităţile rurale, potrivit arondării teritoriale.

La aceste activităţi au participat poliţişti din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, secţiilor de poliţie rurale, posturilor de poliţie, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi, militari şi poliţişti locali.

Astfel, în cadrul acestor acţiuni, forţele de ordine au aplicat în total 78 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 168.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.

Ţigări fără timbru într-un magazin din Galicea Mare

Totodată, în urma unui control efectuat unui magazin din Galicea Mare, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au găsit 1.058 de pachete de ţigări, care nu aveau aplicate timbre de marcaj fiscal.

Întreaga cantitate de produse a fost indisponibilizată de poliţişti, cercetările fiind continuate de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS