11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPercheziţii la persoane bănuite de trafic de minori şi proxenetism

Percheziţii la persoane bănuite de trafic de minori şi proxenetism

Săptămâna trecută, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţul Dolj, la persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

În urma percheziţiilor, efectuate în localitatea Urzicuţa, au fost indisponibilizate trei autoturisme, bani, un laptop, o tabletă, telefoane mobile, cartele telefonice, bijuterii din aur, o unitate DVR şi mai multe înscrisuri.

La activităţi au participat și reprezentanți ai autorităților judiciare din Franța, precum și un reprezentant al echipei mobile din cadrul Europol, întrucât activitatea membrilor grupului infracțional organizat face și obiectul unui dosar penal instrumentat în acest stat, fiind inițiat un JIT (Joint Investigation Team).

În același timp, autoritățile judiciare din Franța au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară, în localităţile Rennes şi Nantes, vizând alte nouă persoane.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2015 și până în prezent, mai mulţi bărbaţi ar fi racolat și transportat în Franța tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția, iar banii obținuți ar fi fost însușiți de către aceștia, fiind investiți în bunuri mobile și imobile.

În urma perchezițiilor din România, poliţiştii au depistat și condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova trei persoane, în vederea audierii și continuării cercetărilor.

Ulterior, autoritățile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare preventivă pe numele a şase persoane, trei dintre acestea fiind depistate pe teritoriul României, una pe teritoriul Italiei şi una pe teritoriul Germaniei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS