2.8 C
Craiova
joi, 1 decembrie, 2022
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova, trecut şi prezent

Craiova, trecut şi prezent

În acest weekend, Craiova îşi sărbătoreşte cea de-a 544 aniversare a atestării sale istorice. Craiova, trecut şi prezent, a apărut prima oară într-un hrisov al lui Laiotă Basarab, supranumit Basarab Laiotă cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti.

Craiova se afla printre localităţile binecunoscute în Ţara Românească şi se afirmă şi în lupta de rezistenţă antiotomană din secolele XIV-XV. Lângă Craiova se considera că se află vestitele Rovine, mlaştinile din Lunca Jiului, unde s-au purtat marile bătălii încheiate cu victoria românilor conduşi de Mircea cel Bătrân.
La sfârşitul sec. XV Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti care deţineau peste 100 de sate.
După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică a ţării.


Mihai Viteazu într-o pictură de Gheorghe Tăttărăscu

În timpul domniei lui Neagoe Basarab, anul 1512, Marele Ban preia pentru teritoriul din dreapta Oltului atribuţiile domniei. Aici dispunea şii de o cancelarie în cadrul căreia se redactează acte după forma celor domneşti.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică dezvoltare, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic si militar. În 1593 Mihai este înscăunat ca domn al Ţării Româneşti, iar dregătoria de Mare Ban îi este încredinţată lui Preda Buzescu.

Craiova, în trecut

După fluctuaţia demografică de la sfârşitul secolului al XVI -lea Craiova a cunoscut o creştere treptată a populaţiei. În anul 1735 în oraş existau 836 de familii, reprezentând peste 4000 locuitori.
În 1795, o epidemie de ciumă a secerat sute de vieţi omeneşti, iar în 1796 focul pustieşte multe cartiere. Pagube serioase au fost aduse oraşului de către cetele turceşti din Vidin, care au ocupat Craiova în 1806.
De numele oraşului se leagă numeroase evenimente de mare răsunet în conştiinţa poporului nostru. Până în 1817, când potera a reuşit să-l prindă şi să-l arunce în ocna de la Telega, vestitul haiduc Iancu Jianu băgase groaza în cei bogaţi. În 1821, craiovenii s-au ridicat într-un glas la chemarea lui Tudor Vladimirescu. În 1848, în zilele revoluţiei, la Craiova a apărut ziarul „Naţionalul”.

Între anii 1770-1771, datorită stării de război, Cetatea Banilor a îndeplinit şi rolul de capitală a Ţării Româneşti.
Una dintre marile familii boiereşti din Craiova – familia Bibescu – a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori. Fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu a domnit între 1842 – 1848, iar Barbu Dimitrie Ştirbei între 1849 – 1856.
La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor.

În preajma Unirii, Craiova număra circa 25000 de locuitori, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după capitala Ţării Româneşti.
În Războiul de Independenţă (1877-1878), când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.

Craiova se află în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova – cu cei peste 40000 de locuitori – se îndreaptă spre o dezvoltare capitalistă în domeniile industrial, comercial şi edilitar.

Originile numelui Craiova

Originile numelui oraşului nu sunt clar definite dar conform unor cercetători. Acesta ar proveni din slavonescul „kralj” (rege, crai). Poate însemna şi ținut, țară, națiune, denumirea fiind dată probabil de slavi populaţiei care exista aici cu sute de ani în urmă.

Conform altor surse, numele oraşului ar proveni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, care este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre.

Palatul Jean Mihail

Jean Mihail a donat statului palatul în anul 1936

Palatul Jean Mihail a fost realizat, cu destinaţia de locuinţă, între anii 1899 – 1907 de către arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail. Acesta era unul dintre cei mai bogați oameni ai României din acele vremuri şi președinte al Consiliului Județean Dolj începând din 1888.

Edificiul a fost construit din materiale de cea mai bună calitate: stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzi venețiene, plafoanele pictate. Nu lipsesc candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereții tapisați cu mătase de Lyon. Lambriuri, mobilierul stil, feroneria, toate dădeau încăperilor un aer de eleganță și gust rafinat.

Clădirea a avut de la început instalație electrică și încălzire centrală. Constantin Mihail a murit în anul 1908. Palatul i-a revenit fiului său cel mic, Jean Mihail, care l-a fost donat statului în anul 1936.

Astăzi clădirea este complet renovată şi adăpostește Muzeul de Artă din Craiova. Unul din principalele puncte de interes ale muzeului este reprezentat de galeria în care sunt expune câteva din operele sculptorului Constantin Brâncuși.

Mănăstirea Bucovăţ

Mănăstirea Bucovăţ se pastrează o cronică murală unicat în Ţara Românească

Mănăstirea Bucovăţ (Coşuna) a fost construită, în anul 1572, de Stefan biv vel Clucer şi fiul acestuia Pârvu Clucerul. Este situată în cartierul Mofleni şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri din ţara noastră.

În anul 1656, Paul de Alep o consideră „un mare edificiu din piatră zugrăvită frumos în toate părţile”. Biserica a fost pustiită în anul 1781, clopotniţa sa a fost dărâmată de apele Jiului în anul 1834. A fost părăsită de călugări în anul 1848, servind apoi ca biserică de mir până în anul 1896.

În anul 1929 construcţia a fost restaurată de Comisia monumentelor istorice, iar începând cu anul 1934 devine din nou mănăstire.
Interiorul are patru straturi de picturi, primul fiind realizat în anul 1574. La Mănăstirea Bucovăţ se pastrează o cronică murală unicat în Ţara Românească, pictată pe peretele de apus al naosului. Din anul 1949 aici fiinţează Seminarul Teologic Mitropolitan.

Biserica Sf. Dumitru

Biserica Sf. Dumitru şi Valea Şapte Fântâni

Biserica Sf. Dumitru este unul dintre cele mai vechi monumente ale oraşului Craiova, fiind refăcută în anul 1690, de către Petre Obedeanu. Fiul său, Constantin a refăcut-o, din nou, în anul 1724. Pe locul actualei construcţii a existat mai întâi o biserică ridicată la sfârşitul sec. XV sau începutul sec. XVI, ctitorie a Craioveştilor. Apoi a fost construită una nouă de Matei Basarab în anul 1651. Cutremurul din 1838 i-a adus mari daune, fiind închisă în anul 1849.
În anul 1889 a fost dărâmată şi, reconstruită apoi, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy.
Biserica este întâlnită în izvoare şi sub numele de „Băneasa” sau „Domnească”.

Parcul Romanescu

Proiectul Parcului Romanescu a primit medalia de aur la Expoziţia Internaţională de la Paris (1900)

Parcul Romanescu, declarat cea mai mare zonă verde urbană din România, cunoscut de a lungul timpului şi sub numele de Parcul Bibescu, Parcul Independenţei sau Parcul Poporului. Parcul se află pe locul unde, la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla moşia şi grădina familiei Bibescu.

Grădina, amenajată de un grădinar neamţ, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere. După 1848, oarcul s-a aflat în stare avansată de degradare.

Construcţia parcului a început în anul 1897 şi a fost inaugurată în 1903 în prezenţa Regelui Carol. Edouard Redont, arhitectul care l-a realizat, a dus proiectul viitorului Parc Romanescu la Expoziţia Internaţională de la Paris (1900), fiind premiat cu Medalia de Aur.

Parcul dispune de lacuri, debarcader, restaurante, velodrom, teatru de vară, hipodrom. Aici se pot admira multe specii rare de arbori și plante precum și o grădină zoologică.

Biserica Madona Dudu

Pictura ce îmbracă pereţii interiori ai bisericii poartă semnătura lui Gheorghe Tăttărescu

Biserica Madona Dudu, cunoscută mai ales sub denumirea de Catedrala Maicii Domnului din Craiova, a fost construită între anii 1750-1756, ea fiind mai apoi refacută, în anul 1844, dupa ce a fost afectată total de cutremurul din anul 1831. Pictura ce îmbracă pereţii interiori ai bisericii poartă semnătura lui Gheorghe Tăttărescu.
Biserica a fost numită astfel dupa icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost găsită de către un negustor evreu într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.

Palatul Administrativ

Palatul Administrativ se încadrează în stilul arhitecturii neoromâneşti

Palatul Administrativ a fost construit între anii 1907-1912, şi se încadrează în stilul arhitecturii neoromâneşti, promovate de Ion Mincu. Clădirea a fost, până în 1945, sediul Prefecturii Dolj, iar după această dată, cel al Comitetului Regional, şi ulterior, dupa 1968, sediul Comitetului Judeţean. Din anul 1989 aici se găsesc sediile Prefecturii şi Consiliului Judetean Dolj.

Biserica Sfânta Treime

Biserica a fost ctitorită de Dumitrana Ştirbei

Biserica Sfânta Treime a fost ridicată de Dumitrana Ştirbei între anii 1765 – 1768, în stil brâncovenesc. Pictura bisericii este impresionantă, mobilierul este lucrat în Franţa, iar în curtea bisericii se află statuia lui Barbu Ştirbei. În anul 1790 a fost construit un dispensar medical pentru persoane sărace din fondurile bisericii. Între anii 1901-1906 a fost reclădită după planurile unui arhitect francez, sub ctitoria principilor Alexandru şi Dimitrie Ştirbei.

Calea Unirii, farmec aparte

Pe Calea Unirii aveau magazine marii neguţători ai vremii

Calea Unirii a fost considerată cu secole în urmă un loc ce avea un farmec aparte, fiind populată de personaje celebre ale negoţului de altădată. De exemplu, Mihail şi A. Panici aveau pe Unirii un magazin „bine asortat şi în curentul tuturor produselor din ţările apusului“. La numărul 56 clientul găsea „Cel mai mare Magasin de Mode, asortat cu ultimele noutăţi parisiene, în Pălării de Dame, modele originale“, potrivit lui D.E. Petrescu. La numărul 70, călătorul în alte vremuri descoperea un „Mare magazin cu manufactură, postavuri şi hăinărie… Mare depozit cu bumbacuri Englezeşti“, pentru ca la numărul 75 să păşească în Magazinul Luvru, cu un „bogat asortiment de Mătăsuri, Lenagiuri, Catifele, Postavuri, Confecţiuni, Pânzărier. Atelierul era pus sub conducerea unui specialist din marile ateliere din Berlin.

Nu aveai cum să treci pe strada Unirii şi să nu poposeşti la magazinul cu coloniale şi delicatese, vinuri şi aperitive al lui Adam Popescu. Aici era „locul de întâlnire al elitei craiovene.

Era celebră în epocă şi florăria „Frey“, de pe aceeaşi stradă, care purta numele unui francez ce a lucrat pentru Parcul „Bibescu“.

Ghidat de plăcuţele ce purtau înscrisă denumirea locului, călătorul se putea opri la fotograful Dudinski. Acesta avea un stabiliment special pentru „reproducţiuni“, fiind primul care dispunea de „instalaţii electrice pentru fotografiat acasă“. Executa, de asemenea, excelente „fotografii mărite în platinografie“.

O pereche nouă de pantofi se putea achiziţiona de la „Gheata de aur“, magazin de încălţăminte modernă.

Colegiul Carol I, trecut şi prezent

Colegiul „Carol I”, a doua școală în limba română ca vechime. Colegiul funcţionează şi în prezent

Colegiul Național „Carol I” este a doua școală în limba română ca vechime. Școala s-a înființat oficial la 20 mai 1826, însă construcția începe în 1835.

La 11 ianuarie 1838 stâlpii școlii se dărâmă din cauza cutremurului. Clădirea se reconstruiește cu mobilier nou și cu un turn cu ceas, lucru neobișnuit pentru o școală. La mobilier se lucrase 12 ani cu o investiție de 300.000 lei.

În noiembrie 1842, noul local se inaugurează și încep cursurile. Vechiul imobil al liceului era compus din parter și etaj, turnul cu orologiu, sala de festivități, un larg culoar cu ferestre mari spre grădină, cancelaria, internatul, iar la etaj apartamentul directorului.

În anul școlar 1843-1844 Școala Centrală are 405 elevi (250 din Craiova și 155 din alte localități). După înfrângerea Revoluției de la 1848, școala se închide pentru că nu are dascălii necesari. Clădirea devine cazarmă, spital, bucătărie.

După revoluție pe tronul Țării Românești urcă Barbu Știrbei care cumpărase terenul pentru școala craioveană.

În 1852 școala s-a închis din nou și clădirea sa devine comandament țarist și spital. Gheorghe Marin Fontanin protestează, este arestat, alungat, dar se întoarce și în 1854 deschide iar școala (acum gimnaziu).

În 1860 i se adaugă un internat, iar din 1864 devine liceu. În 1885 este numită „Liceul Carol I” prin înalt decret regal.
În 1948, cu ocazia centenarului revoluției pașoptiste, liceul primește numele de Liceul de Matematică – Fizică Nicolae Bălcescu.

În 1997, colegiul reia vechiul nume de Carol I. Bustul lui Bălcescu, din holul mare al Colegiului este postat în exterior, în fața intrării în Teatrul Liric.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS