Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, ieri, o acțiune pentru combaterea ilegalităților care se comit în domeniul amanetării și comercializării metalelor prețioase şi produselor electronice, în judeţul Dolj.
Oamenii legii au verificat 9 de societăţi comerciale, 5 persoane fizice şi 2 mijloace de transport, aplicând 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 50.000 lei.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate 184 de grame de aur, în valoare de peste 32.000 lei.

Cu ocazia controlului efectuat în Filiaşi, s-a constatat că un agent economic deținea la punctul de lucru mai multe contracte de amanet ale căror termene de valabilitate erau expirate și pentru care nu erau întocmite note de recepție și constatare diferențe.
Societatea a fost sancționată contravențional, dispunându-se totodată confiscarea cantității de 88 de grame de aur, în valoare de aproximativ 15.000 lei, aferentă contractelor de amanet expirate și neevidențiate în contabilitatea societății.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.