6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDaea, despre preţul mare al cartofilor: „Este normal, este firesc!“

Daea, despre preţul mare al cartofilor: „Este normal, este firesc!“

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat joi, în cadrul unei vizite în comuna doljeană Călăraşi, că preţul mare al cartofilor se justifică prin costurile de depozitare şi păstrare. Totodată, Daea susţine că tendinţa de creştere a preţurilor se regăseşte în fiecare an.

„Cartoful este de anul trecut, atunci s-a recoltat, fermierii l-au ţinut în depozite cu temperatură controlată aproape un an de zile ca să îl aducă pe masa consumatorului tot timpul anului. Acestea sunt costuri suplimentare, care se regăsesc în acest preţ. Este normal, este firesc! Şi dacă luaţi analiza preţurilor din ultimii ani, să vedeţi aceeaşi tendinţă şi acelaşi comportament pe piaţă“, a spus Daea.

Ministrul agriculturii a făcut referire şi la roşii, dar şi la faptul că la Bruxelles piaţa este de trei ori mai scumpă decât în România. El a precizat că, de câte ori merge în străinătate, se duce să vadă şi preţurile din pieţe.

„Am văzut şi ieri, şi alaltăieri, am încercat să intervin la un post de televiziune, că eram la Bruxelles, la Consiliu, pentru a stăpâni această dorinţă de a torpila proiecte şi programe pe care le are România puse în faţa consumatorului şi pentru care facem eforturi bugetare ca să le aducem aici, şi anume cum că preţul la tomate este mare. M-am oprit în Olt, la o persoană care duce tomatele cu 8 lei kilogramul, când toată iarna a stat în solar, când toată iarna a păzit vremea, când toată iarna a băgat lemne ca să poată să aducă aceste tomate pe piaţă. Am văzut preţurile la Bruxelles, că eu de fiecare dată când mă duc la Bruxelles şi în alte ţări străine, mă duc să văd care este piaţa şi acolo. Este de trei ori mai scumpă decât în România! Bine, puteţi să spuneţi că sunt veniturile altele; produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea produselor româneşti este extraordinară“, a explicat Daea.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în ultimele patru luni, cartofii s-au scumpit cu 32,33%, alte legume şi conserve de legume sunt mai scumpe cu 23,61%, iar preţul citricelor s-a majorat cu 13,09%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS