Cu numai câteva zile înainte de a expira termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, care este 15 mai, fermierii doljeni sunt așteptați şi în weekend la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru a-şi solicita subvenţiile. Centrul Județean Dolj al APIA va primi cereri unice de plată aferente campaniei 2019 atât sâmbătă, 11 mai, cât și duminică, 12 mai. Astfel, centrul județean și centrele locale din subordine vor avea program normal, sâmbătă și duminică, în intervalul 8.30 – 14.30. „Rugăm fermierii doljeni să se prezinte la APIA în vederea depunerii cererii unice de plată până la data limită prevăzută de lege. Programul prelungit vine ca o măsură de sprijin pentru evitarea aglomerației și a întârzierilor în depunerea cererilor și conduce la diminuarea timpului necesar fiecărui fermier la completarea și depunerea cererii unice de plată“, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Până pe 8 mai, s-au înregistrat cereri în sistem 29.300 de cereri (din care 535 mari fermieri), adică peste 80% din totalul estimat.

Monica Stuparu
Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.