11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: "Muzeul - o şcoală altfel", la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii

Craiova: „Muzeul – o şcoală altfel”, la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii

O nouă serie de expuneri și videoproiecții cuprinse în proiectul cultural-educativ Muzeul – o şcoală altfel va avea loc, pe 16 şi 17 aprilie, la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii, din cadrul Muzeului Olteniei.
Este vorba de a II-a ediție a conferinței „Savanţii României – genii inovatoare în ştiinţe biologice, educaţie şi cultură”, la care sunt invitați să conferențieze dr. Angela Petrescu și dr. Iorgu Petrescu, cercetători cu un bogat palmares științific și cultural-educativ, din cadrul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Cei doi vor expune, prin mijloace multimedia, detalii despre viața și activitatea de cercetare neîntreruptă a savanților Victor Babeş şi Ion Cantucuzino, două figuri ilustre ale biologiei și medicinei de la începutul secolului trecut. În prima ediție a conferinței au fost evocate alte două renume cu anvergură științifică internațională și anume Grigore Antipa și Emil Racoviță, care, asemenea lui V. Babeș și I. Cantacuzino, au lăsat moșteniere patrimoniului național și mondial, lucrări și instituții de mare însemnătate.
Printre participanții la conferință s-au anunțat studenți ai Facultății de Agronomie și ai Facultății de Horticultură – departamentul Biologie din Craiova, precum și elevi craioveni de la C.N. “Elena Cuza”, aflați în programul extracurricular„Școala altfelˮ, sub coordonarea doamnelor prof. Leila Podeanu, Lucia Dragomir, Alina Firică, elevi de la C.N. “Carol I”, cadre didactice universitare ș.a..
Conferința este organizată de către muzeograf dr. Mirela Sabina Ridiche, și se va desfășura în sala de conferințe a Secției de Științele Naturii având următorul program: marți 16 aprilie, între orele 10.00-12.00 și 12.30-14.30, și miercuri, 17 aprilie, începând cu ora 10.30.
Manifestarea are ca scop readucerea în atenția publicului a personalităților științifice care, prin studiile și abnegația lor, au adus contribuții majore omenirii și, mai ales, țării noastre și care au fost și pot fi încă repere pentru generațiile care le-au urmat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS