Deținutul evadat de la Pelendava ar fi amenințat că își taie gâtul în apropierea unei școli din Italia. A fost suspectat de proxenetism

Autori


George Marian Măciucă, deţinutul evadat ieri seară din Penitenciarul Pelendava ar fi fost protagonistul unui incident violent, în octombrie 2013, în Italia.

Presa din Italia a titrat atunci că, atunci când poliţiştii au încercat să-l aresteze pentru exploatarea prostituţiei, doljeanul s-a tăiat cu un cuţit.

Incidentul s-a petrecut la Cerignola (provincia Foggia), în apropierea unei școli.

Astfel, în toamna anului 2013, Gazeta Romaneasca scria că, în dimineaţa zilei de 24 octombrie 2013, o tânără de 27 de ani a sesizat faptul că a fost sechestrată şi obligată să se prostitueze de doi români.

Poliţiştii ajunşi la adresa indicată l-au identificat pe principalul suspect ca fiind George Marian Măciucă, care pe atunci avea 31 de ani. Când a fost prins la înghesuială, bărbatul a scos un cuțit și a început să strige că dacă se vor apropia își va tăia gâtul. De altfel, înainte să fie prins de poliţişti, românul şi-a provocat o rană la nivelul antebrațul stâng.


Doljeanul a fost acuzat de exploatare a prostituției, violență și ultraj. Poliţiştii doljeni nu au putut confirma dacă evadatul ar fi comis infracţiuni şi pe teritoriul Italiei.

După ce s-a întors în ţară, în aprilie 2018, acelaşi Măciucă a fost condamnat la trei ani de închisoare într-un dosar de furt calificat.

Mai multe detalii în Gazeta de Sud de mâine.


Comenteaza acum

Alte stiri

4 martie 2019

Doi vâlceni prinşi circulând cu peste 100 de km/h

Polițiști din cadrul Poliției orașului Bălcești, Secției 10 Măciuca, Serviciului Rutier și Postului de poliție Fărtâțești au acționat în weekend, pe raza comunelor Diculești, Fărtâțești, Măciuca, Valea Mare și Laloșu, pentru combaterea şi ...

Sumarul ediției de luni, 25 martie 2019

Top