10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Campanie de prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi biciclişti si căruţaşi

Dolj: Campanie de prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi biciclişti si căruţaşi

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj derulează, în perioada 4-17 iunie, la nivel judeţean ˮCampania de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicate vehicule cu tracţiune animală şi bicicleteˮ. Campania are drept scop informarea atât a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor cât şi a conducătorilor de autovehicule cu privire la conduita preventivă pe care trebuie să o adopte pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere.
La activitate au participat 52 de poliţişti, care au acţionat în zona de competenţă.
În cadrul acţiunii au fost instruiţi 206 conducători ai vehiculelor cu tracţiune animală şi 288 de biciclişti, fiind înmânate peste 500 de flyere cu recomandări preventive, vizând aceste categorii de participanţi la trafic.
De asemenea, poliţiştii au înmânat căruţaşilor şi bicicliştilor 150 de veste reflectorizante, a căror purtare este obligatorie de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

RECOMANDĂRI PENTRU BICICLIŞTI !
Este interzisă conducerea bicicletei pe drumurile publice de către persoanele ce nu au împlinit vârsta de 14 ani.
Este interzisă circulaţia pe drumurile publice, pe timp de noapte, a bicicletelor care nu sunt echipate în faţă cu lumină albă sau galbenă, iar în spate cu lumină roşie şi cel puţin un dispozitiv fluorescent reflectorizant.
Se interzice conducătorilor de biciclete:
– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”;
– să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă exista o cale laterală sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;

NERESPECTAREA NORMELOR PRIVIND CIRCULAŢIA BICICLETELOR PE DRUMURILE PUBLICE CONSTITUIE CONTRAVENŢIE LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE ŞI SE SANCŢIONEAZĂ CU AMENDA CONTRAVENŢIONALĂ CUPRINSĂ ÎNTRE 870 LEI ŞI 1160 LEI ( conform art 101 al 1 pct. 8 din OUG 195/2002 R)

RECOMANDARI PENTRU CONDUCĂTORII VEHICULELOR CU TRACŢIUNE ANIMALĂ!
Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală pe toate drumurile naţionale.
Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile.

Conducătorul vehiculului cu tracţiune animala este obligat:
– să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
– să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circula vehicule cărora le pot pune în pericol siguranţa deplasării;
– de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţa un dispozitiv cu lumina alba sau galbena, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumina roşie, amplasate pe partea laterală stânga;

NERESPECTAREA OBLIGAŢIILOR CE REVIN CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE CU TRACŢIUNE ANIMALĂ PRIVIND CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE CONSTITUIE CONTRAVENŢIE LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE ŞI SE SANCŢIONEAZĂ CU AMENDA CONTRAVENŢIONALĂ CUPRINSĂ ÎNTRE 1305 LEI ŞI 2900 LEI .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS