RAADPFL Craiova efectuează, începând de luni, 14 mai, tratamente chimice fitosanitare pentru combaterea omizilor și afidelor. Tratamentele vor fi aplicate cu atomizorul. Substanțele folosite se încadrează în categoria substanțelor toxice de grad 3. Aplicarea tratamentelor se va desfășura în toate cartierele și parcurile din Craiova, cât și în cimitirele aflate în administrarea RAADPFL. Perioada de aplicare a tratamentelor se poate prelungi, iar programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo.
Craiovenii sunt sfătuiţi să evite zonele verzi în această perioadă și să nu consume fructe și legume ce au fost expuse acestor substanțe, înainte de a le spăla.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.