Acasă Local Dolj Craiova: O nouă donație de peste ocean pentru Muzeul Cărții și Exilului...

Craiova: O nouă donație de peste ocean pentru Muzeul Cărții și Exilului Românesc

-

Muzeul Cărții și Exilului Românesc a făcut un nou pas în direcția pe care și-a fixat-o: recuperarea valorilor culturale și științifice românești din afara granițelor. O nouă colecție se adaugă fondurilor personale constituite la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.
Alcătuită din cărți, ziare, reviste, fotografii, afișe și programe de expoziții, donația pe care a obținut-o recent Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” provine de la Șerban Popa, artist român polivalent stabilit în Canada la începutul anilor ’80 ai secolului trecut. În cele 67 de cutii care vor ajunge la Craiova în perioada imediat următoare se regăsește un număr impresionant de sculpturi în sticlă, tablouri și icoane realizate de Șerban Popa de-a lungul timpului. Colecția de înscrisuri și obiecte de artă este întregită de cele câteva obiecte de mobilier pe care Șerban Popa le-a donat Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

„Extindem constant frontul de recuperare a valorilor culturale și științifice românești. Canada este o destinație spre care au optat mulți dintre românii care, refuzând compromisul și mediocritatea regimului comunist, au ales libertatea de expresie. Alături de cărțile, manuscrisele și documentele pe care le-am obținut de la diferite personalități notorii pentru activitatea desfășurată în Exil, ne-am aplecat, evident, și asupra artefactelor, a pieselor și obiectelor de artă. Ideea unui „Muzeu al Cărții și Exilului Românesc” din colecțiile căruia să lipsească cu desăvârșire realizările românilor care au excelat în domenii precum pictura sau sculptura ar fi o nedreptate în raport cu cei care, prin creațiile artistice, au găsit un mod inedit de comunicare și perpetuare a valorilor culturale. Șerban Popa este unul dintre acești români. Este un reprezentant de seamă al Exilului Românesc din America de Nord.
Îi mulțumim pe această cale și îl asigurăm că bunurile culturale pe care ni le-a donat vor fi expuse în cel mai bun mod cu putință”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Conștient de rolul și semnificația unui Muzeu dedicat Exilului Românesc, Șerban Popa îi dăruiește „o mărturisire”:
„Am considerat totdeauna că există loc pentru mai bine
Am fost un răzvrătit – dar nu am îndrăgit violența
Am fost un «solitar », dar mereu între oameni
Nu m-am lăsat înregimentat, dar
Mi-am iubit țara și poporul
Am plecat departe ca să pot să fac totul pentru ea
Cu adevarat am iubit-o credincios
Și
Acum îi dăruiesc o «marturisire»:
Tot ce am adunat se va găsi la
Muzeul Exilului de la Craiova
Veniți dragi români de pretutindeni
Să vedeți că se poate… și atunci…
Dar mai ales acum!
Cel mai sărac om este egoistul
El nu este capabil să fie sieși suficient.”

Fondul „Șerban Popa” se alătură colecțiilor constituite ca biblioteci de sine stătătoare la nivelul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”: Acad. Dan Berindei, Acad. Dinu C. Giurescu, Ileana Vulpescu, V. Veliman, Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, Paul Barbăneagră, Cicerone Poghirc, Șerban-Viorel Stănoiu ș.a.

ȘTIRI VIDEO GdS

România U15 se duelează cu Cipru în ultimele jocuri ale anului

Naţionala României U15 va disputa în perioada 19-21 noiembrie două jocuri amicale în compania selecționatei Ciprului, la Centrul Național de Fotbal Buftea....

Șase transfugi intoxicaţi cu fum, găsiţi pe o navă în Portul Constanța

Șase transfugi au fost evacuați, duminică noapte, de pe o navă aflată în Portul Constanța, după ce s-au intoxicat cu fum. Incidentul s-a petrecut după ce aceştia au aprins o saltea dintr-o cabină.