9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: "Business Breakfast – Preţuri de transfer – Evoluţii şi aspecte practice", la Camera de Comerţ şi Industrie Dolj

Craiova: „Business Breakfast – Preţuri de transfer – Evoluţii şi aspecte practice”, la Camera de Comerţ şi Industrie Dolj

Camera de Comerţ şi Industrie Dolj şi Deloitte România au organizat, marţi, la sediul CCI Dolj, evenimentul Business Breakfast – Preţuri de Transfer – Evoluţii şi aspecte practice.
Prin intermediul acestui eveniment, Camera de Comerţ şi Industrie Dolj şi Deloitte România au analizat impactul cerinţelor de documentare din perspectiva preţurilor de transfer care se întrevăd ca urmare a implementării în legislaţia română a Directivei UE 2016 / 881 privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal – Raportarea ţară cu ţară (”Country by Country reporting”) şi a emiterii în iulie 2017 a noului Ghid al preţurilor de transfer de către OECD.

Agenda evenimentului a inclus:

-Preţurile de transfer în România – implicaţii locale şi obligativitatea pregătirii dosarului de preţuri de transfer;
-Cerinţele privind Raportarea ţară cu ţară şi aspectele practice cu care se pot confrunta societăţile din România;
-Din practica inspecţiilor fiscale pe tema preţurilor de transfer şi abordarea pro activă în pregătirea dosarului de preţuri de transfer

Evenimentul a avut de asemenea un caracter interactiv, echipa de lectori dezbătând şi analizând împreună cu participanţii problemele şi situaţiile propuse de aceştia.
Ţinând cont de importanţa temei, de evoluţiile prefigurate în viitor în domeniu şi de interesul manifestat de mediul de afaceri, Camera de Comerţ şi Industrie Dolj va organiza un nou eveniment cu aceeaşi tematică în primul trimestru al anului 2018.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS