20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Peste 3.800 de candidați, la ultima probă a bacalaureatului

Dolj: Peste 3.800 de candidați, la ultima probă a bacalaureatului

Absolvenții de liceu au susținut astăzi ultimul examen din cadrul primei sesiuni a bacalaureatului, proba la alegere din aria profilului. În Dolj la acest examen au participat 3.831 de candidați, care pe lângă emoțiile evaluării au avut de înfruntat și temperaturile destul de mari din timpul zilei. ”Ultima probă a bacalaureatului s-a desfășurat foarte bine, având în vedere că s-au înregistrat temperaturi de peste 40 de grade, Dolul fiind azi poate cel mai mare pol al căldurii din țara noastră.  Ne-am asigurat că luăm toate condițiile necesare. Unitatea gazdă dar și Inspectoratul Școlar Județean Dolj au asigurat apa în sălile de examen. Într-un centru am cumpărat folie reflectorizantă și au lipit-o pe geamuri. Sălile au fost ventilate și noaptea. S-au prezentat la examen 3.831 de elevi, dintre care 1.469 au susținut proba la biologie, 1.033 la geografie, 788 la logică și argumentare , 186 la informatică, 172 la fizică,  73 la chimie, 45 la sociologie, 37 la psihologie ,27 la economie și la filosofie am avut un singur elev. Pentru alți 261 de elevi din seriile anterioare, proba s-a echivalat. În ceea ce privește absenții au fost 257 de candidați, cei mai mulți optaseră pentru biologie și geografie. Am sperat ca această probă să se termine fără eliminați, dar cu câteva minute înainte de finalizarea examenului un candidat din centrul de examen de la liceul din Călărași a fot surprins cu fițuici și i s-a anulat lucrarea”, a spus inspectorul școlar general Monica Sună

Emoții pentru rezultate

Odată ce au ieșit din săli candidații au spus că la ultima probă subiectele au fost mult mai ușoare decât la celelalte două examene. ”Am susținut bacalaureatul la geografie. Subiectele au fost super ușoare. Mai ușoare decât la celelalte probe. Cine se pregătea cel puțin o lună de zile putea să le facă cu multă ușurința. Am emoții pentru rezultate, la Limba română. A picta Moara cu Noroc și am învățat-o cu trei zile și nu o stăpâneam destul de bine”, Cătălin Popescu, candidat de la centrul de examen de la Colegiul ”Ștefan Odobleja” din Craiova. ”Am susținut examen tot la geografie. Subiectele au fost pentru clasa a XII-a și puteau fi rezolvate de orice elev care a venit la școală și și-a făcut temele, prin urmare cred că voi obține peste 9. Am emoții pentru rezultate. Aceste rezultate nu vor contribui la admiterea mea la facultate, dar sunt importante pentru mine, din punct de vedere psihic mă vor ajuta pentru că îmi demonstrează că nu am venit degeaba în cei patru ani la școală și că au dat roade acele nopți dedicate învățatului”, a spus candidatul Cătălin Mario Popescu.
Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Dolj, miercuri se vor afișa primele rezultate ale acestui examen. ”Lucrările vor fi evaluate ști pe parcursul acestui sfârșit de săptămână. Ne vom asigura ca profesorii să aibă condițiile necesare, adică apă, ventilație”, a mai precizat inspectorul școlar general, Monica Sună. Rezultatele finale, după contestațiile vor afișa pe 10 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS