20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmenzi de 10.000 de lei aplicate de poliţiştii din cadrul Biroului de Transporturi împreună cu lucrătorii CFR de la Regionala Craiova

Amenzi de 10.000 de lei aplicate de poliţiştii din cadrul Biroului de Transporturi împreună cu lucrătorii CFR de la Regionala Craiova

Poliţiştii vâlceni au executat în perioada 20-26 octombrie acţiuni împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.

Astfel, poliţiştii au efectuat 7 controale pe linia pazei bunurilor şi valorilor monetare, au fost realizate 50 de patrulări, fiind legitimate 73 de persoane şi depistaţi 13 de călători frauduloşi. Au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10625 de lei.

În aceeaşi perioada s-a acţionat în sistem integrat cu poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea pe linia prevenirii abaterilor la trecerile de nivel cu calea ferată, fiind aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS