Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat luni, într-o postare pe contul său de facebook, că au început lucrările de modernizare a suprafeței de joc de pe Stadionul „Ion Oblemenco“.
„Vechea suprafață a fost decopertată complet și va fi înlocuită, însă intervenția este una mult mai amplă decât o simplă schimbare de gazon. Va fi înlocuit integral substratul contaminat, va fi realizat un nou sistem de drenaj pentru apa provenită din irigații și precipitații, iar sistemul de încălzire a gazonului va fi schimbat complet.
Lucrările vin într-un moment important pentru fotbalul craiovean, după un sezon extraordinar în care echipa orașului a câștigat atât campionatul, cât și Cupa României, urmând să reprezinte Craiova în cupele europene.
Vechea suprafață de gazon a fost deja montată pe zona mediană a Bulevardului Râului, unde va contribui la amenajarea și înfrumusețarea spațiului verde din zonă“, a explicat primarul în postare.


