12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCând vor primi elevii din Dolj cornul, laptele și mărul

Când vor primi elevii din Dolj cornul, laptele și mărul

Elevii din Dolj încă nu au primit până acum cornul, laptele și mărul, chiar dacă deja se încheie și vacanța de schi. Consiliul Județean Dolj spune, însă, că în curând va începe distribuirea alimentelor în școli, însă mai este nevoie de câteva proceduri administrative.

Programul de distribuire a cornului, laptelui și mărului pentru elevii din Dolj poate fi numit „fără frecvență“. Asta fiindcă a trecut mai bine de jumătate de an școlar, iar în unitățile de învățământ nu și-a făcut apariția niciun aliment care ar fi trebuit să asigure copiilor care frecventează școala o masă.  

Licitația a durat patru luni

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a scos la licitaţie, abia pe 1 noiembrie, contractul pentru furnizarea şi distribuirea merelor, laptelui și produselor lactate, dar şi produselor de panificație. Valoarea totală a contractului s-a ridicat la aproape 16,8 milioane de lei, fără TVA. Așadar, până acum a fost nevoie de patru luni pentru ca procedurile licitației să fie duse la îndeplinire.

GdS a întrebat CJ Dolj ce se întâmplă cu această licitație și de ce nu a fost finalizat încă procesul. Instituția spune că a fost deja finalizată procedura. Însă mai este nevoie de câteva zile pentru a nu apărea contestații, apoi vor fi semnate toate contractele. „Procedura de achiziție publică a serviciilor de furnizare și distribuire a merelor, a produselor de panificație, precum și a laptelui și produselor lactate a fost finalizată, contractele fiind atribuite și urmând ca documentele să fie semnate cu agenții economici declarați câștigători.

Trebuie precizat faptul că pentru lotul destinat furnizării de mere au fost depuse oferte din partea a doi agenți economici. Astfel, a fost necesară parcurgerea unei perioade de zece zile, prevăzute de legiuitor, pentru formularea și depunerea eventualelor contestații. Contractele vor intra în vigoare în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data semnării documentelor de către toate părțile implicate. În această perioadă, agenții economici trebuie să depună garanția de bună execuție“, ne-a transmis instituția.

Cine va livra cornul, laptele și mărul în școli

Chiar dacă încă nu au fost publicați câștigătorii, ne putem da seama cu ușurință cine va livra produsele lactate și produsele de panificație. Motivul este simplu: pentru fiecare dintre aceste două loturi a fost depusă o singură ofertă. Numai în cazul lotului privitor la distribuirea merelor și-au arătat disponibilitatea două firme.

Pentru lotul 1, cel destinat produselor de panificație, a depus ofertă Asocierea ISIS-PAN (Leader) din Craiova și BISCOTTO SRL din Sat Sanmihaiu, judeţul Tmiş. Pentru lotul 2, cel destinat laptelui și produselor lactate, a depus ofertă firma SIMULTAN S.R.L. din Sat Sanandrei, judeţul Timiş, Așadar, cele două firme vor distribui produsele de panificație și cele lactate.

În cazul lotului 3, cel pentru distribuirea merelor, au depus oferte PRIORITAR IMPEX S.R.L. din Călan, judeţul Hunedoara, și MATRA S.R.L., din Scornicești, județul Olt. CJ Dolj spune că, în acest moment, nu poate transmite ce firmă a fost aleasă câștigătoare pentru că încă se află în perioada în care se poate depune contestație. Însă, imediat cum va expira această perioadă, vor fi anunțați toți câștigătorii. Apoi vor fi semnate contractele, iar în cel mai scurt timp va începe distribuirea alimentelor.

Câţi bani au fost alocați pentru fiecare lot

Contractul pentru toate cele trei loturi are o valoare estimată totală de 16.790.625 de lei, fără TVA. Acesta va avea o perioadă de valabilitate de 12 luni. Primul lot este reprezentat de produsele de panificaţie. La acest capitol, CJ Dolj a calculat o cantitatea minimă de 8.618.118 de porţii (54.202 de elevi x 159 de zile şcolare). De asemenea, cantitatea maximă a fost stabilită la 9.038.832 porții (56.848 de elevi x 159 de zile şcolare). Preţul unui produs de patiserie a fost calculat la 0,59 de lei. Aşadar, pentru acest lot, valoarea estimată minimă este de 5.084.689,62 lei, fără TVA. De asemenea, valoarea maximă este de 5.332.910,88 lei, fără TVA.

Al doilea lot, cel pentru lapte şi produse lactate a fost calculat pentru acelaşi număr minim şi maxim de beneficiari. Diferenţa este dată de costul produsului, care a fost estimat la 1,01 lei. Aşadar, valoarea estimată minimă este de 8.704.299,18 lei, fără TVA, iar valoarea estimată maximă este de 9.129.220,32 lei, fără TVA. Ajungem acum la cel de-al treilea lot, reprezentat de cumpărarea merelor care vor fi distribuite elevilor. Aici s-a păstrat acelaşi număr de elevi, însă diferă numărul de zile şcolare în care vor fi distribuite mere. Este vorba despre 54 de zile. Aşadar, rezultă o cantitate minimă de 3.468.928 de mere. Aceasta are o valoare de 2.220.113,92 lei, unde preţul unui măr a fost estimat la 0,64 de lei. De asemenea, pentru lotul trei valoarea estimată maximă ajunge la 2.328.494,08 lei, fără TVA.

Însă, din cauza întârzierii foarte mari, cel mai probabil suma totală nu va depăși jumătate din suma totală, fiindcă a trecut mai bine de o jumătate de an școlar.

Citește și: Primăria Craiova plătește 34.500 de euro pentru promovare în revista Wizz Air

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS