17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDosare penale după focurile de artificii organizate de Revelion în Gorj

Dosare penale după focurile de artificii organizate de Revelion în Gorj

Focurile de artificii organizate în mai multe localități au fost verificate de către polițiștii gorjeni și s-au încheiat cu dosare penale.

Dosar penal pentru o persoană din Mușetești

În noaptea de 31 decembrie 2023 spre 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au acţionat în baza Planului de acţiune „Pirotehnic 2023-2024”, pentru verificarea regimului privind folosirea de articolelor pirotehnice ocazie cu care au constatat că, reprezentantul unei societăți comerciale, în vârstă de 51 de ani, din comuna Mușetești, a folosit pentru jocul de artificii organizat pe raza municipiului Motru, articole pirotehnice aparținând altor categorii decât cea care fusese autorizată de Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

La Novaci, printre articolele din categoria F2 s-au strecurat și artificii F3, fără autorizație

De asemenea, polițiști din cadrul Secției 9 Politie Rurală Novaci, aflându-se în executarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Polovragi, la focul de artificii organizat de o societate comercială, prin pirotehnistul reprezentant, în vârstă de 48 de ani, din localitate, au constatat faptul că printre articolele pirotehnice pentru care deținea autorizație pentru categoria F2, a fost identificată o baterie de artificii de tip F3, pentru care nu deținea autorizație pentru executarea unui foc de artificii, neavând aviz de la ISU Gorj, IPJ Gorj și Primăria Polovragi.

Totodată, polițiști din cadrul Secției 9 Politie Rurală Novaci, aflându-se în executarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Baia de Fier, la focul de artificii organizat de o societate coemrcială, prin pirotehnistul reprezentant, în vârstă de 23 de ani, din comuna Vaideieni, județul Vâlcea, au constatat faptul că, printre articolele pirotehnice pentru care deținea autorizație tip categorie F2, a fost identificată o baterie de artificii de tip F3, pentru care nu deținea autorizație pentru executarea unui foc de artificii din categoriile F3 și F4, neavând aviz de la ISU Gorj, IPJ Gorj și Primăria Baia de Fier. Polițiștii au confiscat articolele neautorizate în vederea continuării cercetărilor. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Și în Turceni s-a găsit aceeași strategie: articole avizate, combinate cu baterii de artificii fără aprobare

Tot în noaptea dintre ani, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni, în urma unui control privind executarea unui foc de artificii cu articole pirotehnice, executat de către un tânăr de 26 de ani, din comuna Drăgotești, pirotehnician angajat al unei socități comerciale de pe raza orașului Turceni, au constatat că acesta a efectuat, fără drept, operațiuni cu articole pirotehnice, constând în aceea că deținea, pentru executarea focului de artificii alte trei articole pirotehnice neavizate, pe lângă cele opt pentru care primise aprobare, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Dosare penale și pentru comercializarea de articole pirotehnice neautorizate

De asemenea, urmare a desfășurării de activități în cadrul planului de acțiune „Pirotehnic 2023/2024”, la data de 31 decembrie 2023, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au executat o acțiune la punctul de lucru, din Târgu Jiu, al unei societăți comerciale autorizate pentru a comercializa articole pirotehnice din categoria F1 și P1 ocazie cu care administratorul societății, o tânără de 25 de ani, din localitate, a expus spre comercializare, alte categorii de articole pirotehnice decât cele autorizate, având o greutate de 25 kg, în valoare totală de 1.000 de lei. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Tot în ultima zi a anului 2023, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au depistat o tânără de 20 de ani, din localitate, care efectua acte de comerţ cu articole pirotehnice, în alte locuri decât cele autorizate, respectiv pe trotuarul bulevardului Ecaterina Teodoroiu. Toate articolele pirotehnice oferite spre vânzare, în valoare de aproximativ 8.000 lei, au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Citește și:

Ce filme sunt așteptate în 2024

Vremea 1 – 14 ianuarie 2024

În 2024, românii vor avea 20 de zile libere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS