19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalStrăzi pline de gropi şi bălţi. "Poate ne ajută cineva", strigă craiovenii

Străzi pline de gropi şi bălţi. „Poate ne ajută cineva”, strigă craiovenii

Străzi pline de gropi care după ultimele ploi stau „înecate” cu apă. De asta au parte craiovenii din cartierele periferice ale oraşului. Din cauza ploilor, oamenii trebuie să suporte noroiul de pe străzi şi bălţile care au apărut în craterele din asfalt. „Poate ne ajută cineva”, strigă cu disperare locuitorii din aceste zone. Gropi au apărut în asfalt şi pe străzi din zonele centrale ale oraşului, cum ar fi strada Fraţii Goleşti intersecţie cu bulevardul Dacia sau strada Iancu Jianu cu strada Constantin Lecca.


Ce-i drept, în Craiova cu o mână se ia şi cu alta se dă, adică pe o parte se asfaltează, pe alta covorul asfaltic se face zob. Gropile apar fie din cauza operatorilor de utilităţi care vin sparg, dar uită de readucerea la starea iniţailă a carosabilului, fie din cauză că lucrările de asfaltare au fost făcute de proastă calitate.
Poate ne ajută cine trebuie și pe noi. Pe strada Iasomiei cu intrare din strada Sânzienelor, luna trecută s-a săpat pentru branșare la gaze și deși strada era jalnică încă dinainte acum am rămas cu șanțuri și gropi multiple. Abia se poate circula pe jos sau cu mașina„, se plânge o craioveancă.


” Pe strada Drumul Apelor, la pasajul de cale ferată este o groapă mare în carosabil care “crește” de la o zi la alta. Poate se sesizează organele competente și rezolvă această problemă”, spune un alt craiovean.


Plângerile craiovenilor care aleg să-şi strige nemulţumirile pe reţelele de socializare sunt mai multe. Ei îşi fac auzită vocea în acest fel, considerând că doar aşa doleanţele lor ajung la urechea autorităţilor. Poate, mai marii oraşului sau vreun director din administraţia locală făcând scrolling pe reţelele de socializare văd postarea şi le vine ideea să îndrepte lucrurile.

Groapa din asfalt

Şi gurile de canal înghiţite de asfalt sau care dispar sunt o problemă pe străzile oraşului.
Pe strada Brestei, în fața școlii nr. 16, la semafor o gură de canal este spartă complet, mare atenție sens spre centru. Poate îl repară cineva de data asta cum trebuie” spune într-o postare pe Facebook un locuitor al urbei.
O altă groapă care tronează fix în mijlocul carosabilului este pe strada Viilor din cartierul Bariera Vâlcii. Nu este semnalizată, dar cineva cu iniţiativă a înfipt în mijlocul străzii un băţ pe post de baliză de semnalizare.
Pe strada Frații Golești chiar la intersecția cu bulevardul Dacia (pe sensul de mers spre pod) între banda a doua și a treia este o groapă din ce în ce mai mare. Îşi face veacul în mijlocul carosabilului de luni bune. A fost semnalizată într-un timp, acum nu mai este. Seara și pe timp de ploaie este aproape invizibilă.

Spartă și cârpită


Premiantă la capitolul spartă şi cârpită este de departe strada Elena Teodorini. Toţi operatorii de utilităţi şi-au făcut de cap, au ciuruit asfaltul şi trotuarele, ulterior au cârpit de mântuială. Undeva, la mijlocul străzii, între strada Râului şi strada Brestei, un capac de canal se afundă în asfalt, întreaga ramă este înghiţită de pământ.
Craiovenii cer ajutor de la autorităţi ca de la sfintele moaşte, doar, doar se va întâmpla şi o minune pe strada lor. „Rugăm autoritățile să ne facă o vizită în zona Dezbenzinare, aproape de centură. Sunt o mulțime de gropi, rupem mașinile în două. Chiar nu ne poate rezolva nimeni”, întreabă o craioveancă.

Problema străzilor acoperite cu nămol şi bălţi este încă o problemă în cartierele periferice ale oraşului Craiova. Multe străzi de la marginea urbei sunt un dezastru, mai ales atunci când plouă. Străzile sunt pline de gropi, care se umplu cu apă ori de câte ori este vreme ploioasă. Craiovenii care au avut ghinionul ca străzile pe care locuiesc să nu fie asfaltate sau măcar reparate spun că s-au săturat să circule prin nămoale şi bălţi şi că primăria menţine această situaţie de mulţi ani. Nu te încumeţi să intri pe aceste străzi, dacă nu ai cizme de cauciuc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS