6.4 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCele mai bune versus cele mai slabe licee din Craiova şi Dolj

Cele mai bune versus cele mai slabe licee din Craiova şi Dolj

Rezultatele examenului de Bacalaureat afişate luni, 3 iulie, nu sunt foarte mulţumitoare pentru judeţul nostru, mai ales că niciun elev nu a reuşit să obţină media 10. Cel puţin înainte de contestaţii. Acest lucru nu înseamnă, însă, că meritele elevilor cu note mari sunt anulate, fiindcă vorbim de diferenţe foarte mici faţă de nota maximă. Un elev de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ a reuşit să obţină cea mai mare medie din judeţ – 9,95, urmat de un alt elev din Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, care a fost notat cu media 9,93. Pe locul trei s-a aflat tot un elev din Buzeşti, cu media 9,90. Există, însă, şi polul opus, cel al liceelor care abia reuşesc să se târască, iar elevii lor sunt declaraţi „respinşi“ pe capete.

Inspectoratul Şcolar Dolj a transmis că procentul de promovabilitatea a Bacalaureatului este de 67%, procent format atât din promoţia curentă, cât şi din promoţiile anterioare. Dacă ar fi să luăm în calcul doar promoţia curentă de absolvenţi, atunci procentul de promovabilitate a fost de 74%, înainte de afişarea rezultatelor de după contestaţii. Gazeta de Sud a analizat situaţia notelor din toate liceele din Dolj, dar şi bilanţul celor admişi, respinşi sau care nu s-au prezentat la examenul de Bacalaureat din această vară.

Unde s-au obţinut medii foarte bune

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ se poate mândri cu cea mai mare medie din oraş, dar şi din judeţ – 9,95. Următoarea medie s-a situat la diferenţă foarte mică, adică 9,93, şi a fost obţinută de un elev din Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“. A treia cea mai mare medie a fost obţinută tot în cadrul CN „Fraţii Buzeşti“ – 9.90. A urmat media 9,86, cu care au fost notaţi doi elevi din Buzeşti şi unul din CN „Carol I“. Următoarea pe listă este media 9,85, obţinută de un elev al CN „Ştefan Velovan“. La Buzeşti şi CN „Elena Cuza“ a mai fost obţinută şi câte o medie de 9,83.

În cazul CN „Elena Cuza“, aceasta a reprezentat şi cea mai mare medie. Încă o medie de 9,81 s-a înregistrat la CN Carol I, iar doi elevi de la acelaşi colegiu au obţinut 9,80. Tot cu această medie se poate mândri şi Liceul Voltaire, de altfel cea mai mare din această unitate de învăţământ. Au urmat medii precum 9,75, 9,73, 9,71, 9,70, 9,66, 9,65, tot la unităţile de învăţământ menţionate mai sus ca fiind fruntaşe. Media 9,7 a fost obţinută şi la Liceul Teoretic „Henri Coandă“, aceasta fiind cea mai mare din cadrl unităţii şcolare.

Liceele din Craiova cu cei mai mulţi elevi promovaţi

Există o listă scurtă a liceelor care reuşesc să îşi facă toţi elevii sau cea mai mare parte din ei să fie capabili să treacă cu bine peste examenul de Bacalaureat. Una dintre aceste unităţi de învăţământ este CN Militar „Tudor Vladimirescu“, unde au promovat toţi cei 120 de elevi. Promovabilitate de 100% au avut şi Seminarul Teologic Ortodox, dar şi Liceul Pelendava din incinta Centrului de Detenţie Craiova. Însă, în cazul celor două vorbim de mult mai puţini elevi. La Pelendava a fost un singul elev care a susţinut Bacalaureatul şi a obţinut media de 7.36, iar la Seminarul Teologic Ortodox au fost 15 elevi, cea mai mare medie fiind de 9,28.

Cele mai căutate licee, rezultate pe măsură

Ajungem acum şi la cele mai căutate colegii din Craiova, care au un număr foarte mare de elevi. Unul dintre acestea este Fraţii Buzeşti, care a a avut 282 de elevi înscrişi la Bacalaureat. Dintre aceştia, doi nu s-au mai prezentat, iar cinci au fost respinşi. Restul de 275 de elevi au fost admişi. CN „Elena Cuza“ a avut tot 282 de elevi înscrişi la examenul maturităţii. Aici situaţia a stat chiar puţin mai bine. Din totalul elevilor, doar unul nu s-a mai prezentat, iar patru au fost respinşi. Acest lucru înseamnă că 277 de absolvenţi au fost admişi. Şi la CN Carol I au fost 235 de absolvenţi înscrişi la Bacalaureat. Dintre aceştia, doi nu au mai susţinut probele, iar cinci au fost respinşi. Aşadar, 228 de candidaţi au fost admişi.
Un alt colegiu foarte bine cotat este „Ştefan Velovan“, ai cărui elevi de clasa a XII-a au reuşit rezultate foarte bune. Din cei 226 de candidaţi, doar unul nu s-a mai prezentat la examen, iar 12 au fost respinşi. Restul de 213 au reuşit să promoveze exemenul.
Din păcate, însă, niciun elev nu a reuşit să obţină media 10, chiar dacă mulţi dintre ei au obţinut note de 10 la anumite materii.

Cele mai slabe licee din Craiova

Bilanţul mediilor de la Bacalaureat scoate la iveală şi situaţia cruntă din unele licee craiovene, care nu au găsit nici până acum soluţia optimă pentru ca elevii lor să reuşească să obţină măcar nota de trecere. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la Liceul Tehnologic Special Beethoven, acolo unde niciun candidat din 13 nu a reuşit să ia notă de trecere. Doi dintre elevi nu s-au prezentat. Însă, în cazul acestui liceu vorbim despre copii cu probleme de sănătate, care beneficiază de condiţii speciale de învăţământ.

Dar există şi alte licee în care se învaţă în regim normal, însă candidaţii lor nu reuşesc să promoveze bacalaureatul. De exemplu, la Liceul Tehnologic Ucecom Spiru Haret din Craiova au reuşit să ia bacalaureatul doar cinci elevi. Totalul celor înscrişi a fost de 42, însă şase nu s-au prezentat. Cea mai mare medie a fost 7,81.

Nici Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate nu se poate lăuda deloc cu o situaţie mai bună. Din cei 78 de candidaţi înscrişi, nouă nu s-au mai prezentat, doi au fost eliminaţi din examen, iar 13 au fost admişi. Aceeaşi situaţie îngrijorătoare a fost și la Liceul Tehnologic Auto : 88 înscriși , prezenți 74, 1-eliminat. Aici au fost declarați admiși 21 de elevi.

Cum a arătat situaţia în judeţ

În afară de colegiile din Craiova, următorul pe lista unităţilor de învăţământ de frunte din Dolj este Liceul Tehnologic Dimitrie Filişanu din oraşul Filiaşi. Aici cea mai mare medie a fost 9,7, urmată de 9,4; 9,3 şi 9,2. Liceul a avut un număr mare de candidaţi la Bac, ajungând la 245. Cel mai probabil, însă, au fost înscrişi mulţi candidaţi din promoţiile anterioare. De aici vine şi numărul mare de elevi care nu s-au mai prezentat, adică 35.

Iar numărul celor care au promovat examenul a fost destul de apropiat cu cel al căror au picat. Astfel, 107 elevi au fost admişi, iar 103 au fost respinşi. Şi Liceul Teoretic Constantin Brâncoveanu din Dăbuleni are motive de laudă. Aici, cea mai mare medie obţinută aici a fost de 9,6, urmată de 9,4 şi 8,98. Ca şi număr de elevi promovaţi, din cei 74 înscrişi la bac, 39 au fost declaraţi admişi, iar unul nu s-a prezentat.

Pe lista liceelor bune din judeţ se află şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ din Băileşti, acolo unde cea mai mare medie de la Bac a fost de 9,48. Aici, din cei 89 de candidaţi, 42 au fost respinşi, iar doi nu s-au prezentat. La Liceul Teoretic „Independenţa“ Calafat cea mai mare medie a fost de 9,40, urmată de 9,35; 9,30 şi 9,25. Pe lângă aceste medii foarte bune, şi situaţia promovabilităţii a fost una foarte bună. Din cei 115 elevi înscrişi la bac, 101 au reuşit să promoveze, iar unul nu s-a mai prezentat la examene. Aşadar, doar 13 elevi au fost declaraţi respinşi.

Licee care abia se târăsc

De cealaltă parte, au existat şi licee în judeţ a căror situaţie legată de bacalaureat este ruşinoasă. De exemplu, la Liceul Tehnologic „Petre Baniţa“ din Călăraşi au fost admişi doar patru elevi din 26, cea mai mare medie fiind de 6,68. Nici la Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel“ din Băileşti situaţia nu a fost mai bună. Aici un singur candidat din 14 a reuşit să ia bacul cu media de 7,28. La Cârcea, în cadrul Liceului Tehnologic „Constantin Ianculescu“ au fost doi candidaţi. Din păcate, doar unul dintre aceştia a reuşit să promoveze examenul, cu media 7,18. Nici la Bârca, în cadrul Liceului „Adrian Păunescu“ nu au existat motive de mândrie. Aici au promovat doar patru din cei 21 de elevi.

Este posibil să asistăm la câteva modificări ale mediilor de la Bacalaureat, după afişarea contestaţiilor, pe 7 iulie. Până atunci, însă, aceasta este radiografia celor mai multe dintre liceele din Craiova şi restul judeţului.

Citeşte şi: IntenCity, la final! Olguţa face planuri pentru anul viitor şi promite un număr 1 mondial pe scenă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS