11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveni păcăliți cu zeci de mii de lei prin metoda „racordare la rețeaua de gaze”

Craioveni păcăliți cu zeci de mii de lei prin metoda „racordare la rețeaua de gaze”

Mai mulți craioveni au fost păcăliți cu zeci de mii de lei, în schimbul promisiunii că vor fi racordați la rețeaua de gaze. Un bărbat care a pretins că este angajatul unei firme autorizate din Craiova, a încasat sume frumoase de bani, însă lucrarea a fost făcută doar „de ochii lumi“ și doar o mică parte din ea. Dar asta nu este tot. De curând, oamenii s-au trezit cu cei de la Distrigaz pe stradă, care au venit să taie racordurile fiindcă nu sunt autorizate.

Situația incredibilă li s-a întâmplat unor craioveni care locuiesc pe strada Ipotești din Craiova. Este vorba despre 12 gospodării pentru care oamenii au plătit sume cuprinse între 5.900 și 6.400 de lei pentru a fi racordate la rețeaua de gaze.

Înțelegerea s-a făcut la cofetărie

Povestea a început în vara anului trecut, când Primăria Craiova a dorit să asfalteze strada Ipotești. „Vara trecută, primăria ne-a anunțat că urmează ca strada noastră să fie asfaltată. Un număr de vreo 12 gospodării nu erau racordate la rețeaua cu gaze. Auzind că se asfaltează, am vrut neapărat să facem toate demersurile pentru a ne băga țevile de gaze. Am rugat primăria să ne dea un răgaz pentru a face acest lucru. Asta mai ales fiindcă am înțeles că asfaltarea se făcea pe fonduri europene. Din această cauză, cinci ani nu mai aveam voie să spargem pentru că lucrarea ieșea în garanție. Am mers într-o zonă din cartier unde se mai făceau lucrări de racordare. Am vorbit cu muncitorii și ei mi-au zis să le dau un număr de telefon că mă va suna cineva.

La câteva zile m-a sunat cineva, care s-a prezentat drept Adi Ghiță (facem precizarea că numele putea fi unul inventat). Acesta mi-a spus că lucrează la o firmă cunoscută și autorizată din Craiova. Ne-am întâlnit la o cofetărie. Mi-a spus să îi dăm toate actele necesare că se va ocupa el de tot ceea ce presupune lucrarea. Noi, disperați să rezolvăm cât mai repede, am fost de acord”, ne-a povestit unul dintre craiovenii de pe strada Ipotești.

Escrocherie de aproximativ 75.000 de lei

După întâlnirea în care au stabilit că bărbatul respectiv va face toate demersurile pentru ca gospodăriile de pe strada Ipotești să fie racordate la gaze, a urmat plata, deloc de neglijat. Fiecare cetățean a plătit între 5.900 și 6.400 de lei individului care le-a promis că va face lucrarea. Cu un calcul simplu, suma totală încasată a fost de aproximativ 75.000 de lei. „Ne-a costat pe fiecare sume cuprinse între 5.900 și 6.400 de lei. I-am dat toții banii. Din păcate, fără să ne dea vreo chitanță, vreo dovadă pentru acest lucru. Recunosc, și noi ne-am grăbit, am fost total neglijenți legat de acest aspect.

El a venit, a introdus doar țevile acelea de racord la rețea și cam atât. Practic, nu a ajuns la contor sau să ne tragă țeavă de gaze în casă. Imediat după ce a făcut acea parte din lucrare, noi am mai ținut legărtura cu el. Ne mai răspundea, uneori, la telefon. Însă, într-adevăr, mereu ne amâna. Spunea că nu poate azi, că nu poate mâine, și tot așa. Inventa tot felul de scuze. I-am solicitat de fiecare dată să ne dea documente.

Din vara anului trecut am tot încercat să rezolvăm problema. Am primit și de la Distrigaz corespondență, cel puțin eu. Sunt mai multe documente, semn că el a depus ceva acte în numele nostru. Asta ne-a făcut să fim liniștiți și să nu ne gândim că este ceva în neregulă. Ba chiar am plătit încă 2.500 de lei de fiecare familie taxa de racordare către Distrigaz. Însă nu știu dacă această sumă a fost plătită de toată lumea“, ne-a mai povestit bărbatul.

S-au trezit cu Distrigazul la poartă

Din vara trecută și până acum, oamenii au tot încercat să mai ia legătura cu acea persoană. Îi spuneau că nu le-a finalizat lucrarea, îi mai cereau informații. Însă bărbatul nu le-a mai răspuns și nici nu s-a mai întors pe strada lor. Iar săptămâna trecută, stupoare! Oamenii de pe strada Ipotești s-au trezit la poartă cu o echipă de la Distrigaz. Aceasta venise să le anuleze țevile, pe motiv că lucrarea nu avea autorizație. „Ne-am trezit cu Distrigazul pe stradă să taie racordurile la țeava principală, susținând că nu există autorizație pentru ele. Suntem, pur și simplu, disperați. Rămânem și fără bani și fără gaz“, ne-a declarat unul dintre craiovenii afectați de această situație.

Distrigazul a venit să anuleze lucrarea
Distrigazul a venit să anuleze lucrarea

Firma numită de escroc spune că nu are legătură cu nicio persoană cu acest nume

GdS a luat legătura cu managerul firmei la care a pretins că lucrează cel care le-a luat banii craiovenilor. „Nu avem niciun muncitor cu numele de Adi Ghiță, nu avem nicio legătură cu această persoană. Cel mai proabil s-a folosit de numele firmei noastre, care este autorizată de Distrigaz, tocmai pentru a păcăli oamenii. Ne pare rău că oamenii s-au confruntat cu această situație. Însă ar fi trebuit să facă, totuși, mai multe verificări, să solicite anumite documente. Cred că cel mai bine ar fi să facă plângere la poliție și să lase oamenii legii să își facă treaba. În acest moment am transmis și noi situația către Distrigaz”, ne-a transmis managerul companiei.

Ce spune Distrigaz

Am întrebat și Distrigaz Sud Rețele despre această situație. Am vrut să aflăm dacă a existat vreun demers făcut de persoana respectivă pentru autorizarea branșamentelor la gaze. „În cazul lucrărilor realizate pe strada Ipotești din municipiul Craiova, județul Dolj, pentru șapte dintre imobilele respective nu există o cerere de racordare depusă și înregistrată în evidențele Distrigaz Sud Rețele. Pentru alte trei imobile, solicitantul sau persoana mandatată în relația cu Distrigaz Sud Rețele nu a returnat contractele menționate anterior semnate și nici nu a achitat tariful de racordare aferent. Pentru alte două imobile, procesul de racordare se află, în prezent, în etapa de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Astfel, branșamentele de pe strada menționată au fost executate în teren fără parcurgerea și respectarea etapelor legale prevăzute de regulament. Este vorba, inclusiv, de obținerea autorizațiilor și avizelor impuse de legislația în vigoare. Având în vedere aceste considerente și obligația Distrigaz Sud Rețele de a asigura funcționarea și exploatarea sistemului de distribuție în condiții de siguranță, echipele noastre au intervenit în teren pentru dezafectarea lucrărilor respective. Facem precizarea că Distrigaz Sud Rețele nu este abilitată să autorizeze operatorii economici pentru proiectarea sau execuția lucrărilor de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale. ANRE este instituția desemnată în acest sens“, au precizat, pentru GdS, oficialii Distrigaz Sud Rețele.

Așadar, bărbatul respectiv doar i-a dus cu vorba pe oamenii de pe strada Ipotești și le-a luat banii.

Care sunt etapele legale pentru introducerea gazelor

Pentru ca astfel de situații să nu mai aibă loc, cetățenii care vor să se racordeze la rețeaua de gaze, trebuie să știe că este nevoie să parcurgă mai multe etape obligatorii, astfel încât lucrarea să fie legală și sigură. „Pentru solicitanții care doresc racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale și aleg să execute lucrarea direct prin intermediul unui operator economic, recomandarea noastră este să se asigure că acesta este autorizat de ANRE și că au semnat un contract cu acesta. Pentru a fluidiza procesul de depunere, analiză și verificare a documentelor aferente, Distrigaz Sud Rețele pune la dispoziție solicitanților un portal web, disponibil la adresa https://racordaresd.distrigazsud-retele.ro/.

Etapele necesare pentru racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, în conformitate cu regulamentul aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) sunt următoarele: depunerea, de către solicitant, a unei cereri de racordare, însoțită de un set de documente necesare și achitarea tarifului de analiză a cererii de racordare; analiza documentelor depuse și transmiterea de solicitări de completare a acestora de catre solicitant, în situația în care primul set de documente nu este complet; stabilirea soluției tehnice de racordare de către Distrigaz Sud Rețele și emiterea Avizului tehnic de racordare însoțit de oferta contractului de racordare și alte documente prevăzute de legislația în vigoare. O altă etapă este selectarea de către solicitant a executantului lucrării de racordare, semnarea contractului conform opțiunii sale și achitarea tarifului de racordare.

Solicitantul poate opta fie pentru execuția lucrării de branșament prin intermediul Distrigaz Sud Rețele, în acest caz fiind necesară achitarea contravalorii din oferta de racordare transmisă sau prin intermediul unui operator economic autorizat de ANRE selectat de acesta, caz în care solicitantul va achita doar contravaloarea serviciilor care intră în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele.

Apoi urmează încredințarea unui ordin de lucru operatorului economic autorizat de ANRE selectat de solicitant sau desemnat de Distrigaz Sud Rețele pentru demararea lucrărilor de racordare. Următoarea etapă este obținerea de către operatorul economic autorizat de ANRE, a certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate/autoritățile competente și proiectarea lucrării de racordare, apoi execuția lucrării de racordare de către operatorul economic autorizat de ANRE sub supravegherea unui dirigente de șantier, angajat al Distrigaz Sud Rețele. Ultima etapă este recepția tehnică și punerea în funcțiune a lucrării de racordare de către echipele Distrigaz Sud Rețele”, au mai precizat oficialii companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS